Stare de alertă în Orientul Mijlociu! Petrolul, aurul şi argintul cresc, bursele scad

Stare de alertă în Orientul Mijlociu! Petrolul, aurul şi argintul cresc, bursele scad

Resimțim deja primele efecte ale situației din Orientul Mijlociu: prețul aurului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, iar petrolul se scumpește și el sensibil.

Uciderea lui Qassem Soleimani, şeful Forţei de elită Quds din Iran, de către americani, a declanşat o stare de alertă la nivel politic şi pe pieţele financiare, în contextul în care preşedintele de la Teheran, Hassan Rouhani, promite răzbunare pentru asasinat.

Pieţele au reacţionat imediat, aşa-numitele active „sigure” – aur, argint – înregistrând creşteri vineri, în timp ce preţul petrolului a sărit spre 70 de dolari, iar analiştii cred că va continua să crească pe parcursul zilei. Bursele au început să înregistreze scăderi la începutul anului, pe fondul situaţiei tensionate.

Preţul petrolului creşte iar analiştii spun că va continua să crească

Potrivit CNBC, preţul petrolului a crescut cu peste 3% în prima parte a zilei. Petrolul Brent s-a scumpit cu 3%, până la 68,25 dolari per baril, în timp ce petrolul crud a crescut cu 2,86% până la 62,93 dolari per baril, scrie zf.ro.

Aurul şi argintul cresc

În contextul tensiunilor geopolitice şi al incertitudinii din Orientul Mijlociu, unii investitori se refugiază în aşa-numitele active „sigure”, precum aurul şi argintul.

Aurul a crescut cu 0,9% la maximul ultimelor patru luni vineri dimineaţă după ce americanii l-au ucis pe unul dintre cei mai puternici generali iranieni, potrivit Bloomberg.

Vineri la ora 12.30, preţul aurului era în creştere cu 1,49%, potrivit GoldPrice. În acealaşi timp, argintul înregistrează o creştere de 1%.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook