Societatea este în stare de șoc. Virusul a creat o „situație de o violență psihologică incredibilă”

Articol scris de Catherine Verdier, psiholog-psihoterapeut-analist pentru copii și adolescenți, în HuffPost.

<< Plângem pentru asistența medicală, bolnavi, decedați; pentru că familia este departe, în timp ce alții sunt prea aproape de noi fără a respecta distanțarea fizică.

Plângem pentru că am pierdut un prieten sau pentru că ne temem pentru cei care au rămas; deoarece masca ne împiedică să respirăm, dar fără protecție ne simțim vulnerabili.

Plângem pentru că celălalt ne zâmbește, dar nu-l vedem; pentru că ne întrebăm dacă această persoană ne atacă sau vrea să ne ajute; pentru că în unele zile viitorul este incert în timp ce soarele strălucește.

Plângem, întrebându-ne cum să continuăm, să supraviețuim. Plângem de teamă, oboseală sau griji?

O societate în stare de șoc

Întreaga societate este încă în apnee, cu speranța de a-și relua viața de dinainte.

Creierul nostru este disociat și încearcă să trăiască de la o zi la alta, conform informațiilor difuzate de mass-media.

Dar cabinetele psihologicilor sunt pline de oameni care plâng pentru o melodie auzită sau un miros care le amintește de vremurile anterioare, chiar dacă era „stresant”, „nu era viață”…

Cuvântul „criză” este rostit de toată lumea și peste tot.

Suntem încă în stare de șoc, iar perioada de rezistență este încă departe.

Dar copiii?

Copiii nu sunt cruțați. Conștientizarea pericolului a fost accentuată. Exteriorul îi sperie la fel de mult ca pe părinții lor. Plânsul, „capriciile”, dezvăluie o îngrijorare profundă.

Ei înțeleg foarte bine că situația este dificil de controlat și de gestionat de către adulți; că toată lumea trebuie să facă un efort în timp ce se întreabă cum pot ajuta și ei mai mult și mai bine. Dar mai presus de toate, întrebându-ne cu privire la partea lor de responsabilitate.

În Luxemburg, prima sursă de contaminare au fost liceenii care s-au întors la școală la începutul lunii mai. Cum le putem explica faptul că nu sunt vinovați de cifrele de contaminare care sunt în creștere în această țară?

Ne adaptăm

Încercăm să planificăm ziua de mâine, spunându-le tuturor „trebuie să ne adaptăm”. Este adevărat, adaptarea permite supraviețuirea speciilor de animale.

Pentru moment, însă, oscilăm între lacrimile pentru viața noastra de ieri, îngrijorarea de astăzi și nevoia absolută de a ne adapta pentru a supraviețui unei situații de o violență psihologică incredibilă (și fizică, desigur, pentru cei bolnavi de Covid-19).

Însă, pentru începutul anului școlar din septembrie, va trebui să ne adaptăm și mai mult și mai bine pentru noi și copiii noștri. Ei au încredere în noi. Depinde de noi să îi protejăm și să evităm să-i punem pe copii într-o situație de vinovăție de nejustificat.

Soluția? Păstrați în viitor o credință de nezdruncinat pe care trebuie să ne-o însușim foarte repede. Plânsul este util și ne oferă ocazia să simțim și să ne gândim la ceea ce ne dorim pentru mâine. Să nu pierdem din vedere aceste gânduri și să ne grăbim să ne regândim societatea economică, ecologică, socială și de educație de mâine. Nu, educația de astăzi pentru a construi mâine. >>