Situație dramatică în Bulgaria. Mașinile de poliție sunt transformate în ambulanțe

Situație dramatică în Bulgaria. Mașinile de poliție sunt transformate în ambulanțe

Guvernul bulgar a decis să apeleze la forțele de poliție pentru a transporta pacienții Covid-19 la spitale, ambulanțele fiind insuficiente în fața celui de-al doilea val al epidemiei.

Zece microbuze de poliție, dintre care șase sunt echipate cu echipe paramedicale, vor veni în sprijinul celor 25 de ambulanțe publice aflate în funcțiune în Sofia, a anunțat luni ministrul sănătății Kostadin Angelov.

Decizia a fost luată după ce un pacient Covid în vârstă de 33 de ani a decedat sâmbătă, în timp ce aștepta ambulanța. După câteva ore a venit un echipaj, dar starea acestuia s-a deteriorat rapid.

„Medicii sunt extenuați. Suntem în război, trebuie să mobilizăm toate resursele împotriva epidemiei”, a spus purtătoarea de cuvânt a serviciilor de urgență din Sofia, Katya Sungarska.

Pe lângă mașinile de poliție, în Sofia vor sosi 17 ambulanțe noi până la finalul săptămânii, a transmis Angelov.

Serviciile de urgență sunt supraîncărcate, primesc foarte multe apeluri telefonice, iar capacitatea spitalelor este depășită.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook