Șerif de culoare din Florida, apel către locuitorii care dețin arme pentru a face față manifestanților BlackLivesMatter

Șerif de culoare din Florida, apel către locuitorii care dețin arme pentru a face față manifestanților BlackLivesMatter

Un șerif din Florida a spus că va permite tuturor celor care dețin legal arme de foc să ajute la aplicarea legii și să pună capăt protestelor, dacă polițiștii săi nu pot face față singuri situației.

Șeriful din Clay, Darryl Daniels, a publicat un videoclip de 3 minute în care a spus că va proteja orice proteste pașnice, dar a adăugat că dacă cineva ar începe să „distrugă zona Clay, asta nu va fi acceptabil”.

„Dacă nu vă putem gestiona, voi exercita puterea și autoritatea ca șerif și îi voi declara ca asistenți speciali pe toți proprietarii legali de armă din localitate și îi voi utiliza într-un singur scop: pentru a evita fărădelegile ”, a spus Darryl Daniels, înconjurat de 18 șerifi adjuncți.

Darryl Daniels, care este afro-american, a specificat că departamentul său a avut o „relație excelentă” cu locuitorii săi, dar „dacă veniți în Clay și va gândiți pentru o secundă că vom da înapoi, vă înșelați, din păcate.”.

„În secunda în care ieșiți de sub protecția Constituției, vă vom aștepta și vă vom oferi tot ce doriți: toată publicitatea, toată durerea, toată gloria…”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook