Salvat de balenă. O sculptură din plastic oprește metroul scăpat de sub control

O garnitură de metrou din orașul Spijkenisse, în apropiere de Rotterdam, s-a izbit violent de bariera din capătul liniei și a fost la un pas să cadă 10 metri în gol, în râul care se află dedesupt. Norocul conductorului, care se afla singur în metrou, a fost că o sculptură în formă de coadă de balenă a împiedicat o eventuală tragedie.

Bărbatul a reușit cumva să iasă din trenul suspendat, fără să aibă nevoie de ajutor și s-a ales cu câteva răni ușoare. Dar și cu o poveste greu de crezut dacă nu ar exista dovezi.

„Încercăm să găsim o soluție prin care să aducem trenul la sol, într-o manieră sigură”, a spus un oficial al operatorului național de transport NOS.

Sculptura, denumită Whale Tails, este lucrarea arhitectului Maarten Struijs și a fost amplasată în acel loc în anul 2002. El spune că este surprins că opera a rezistat impactului.

„Este acolo de aproximativ 20 de ani… te-ai aștepta ca plasticul (din care este realizată) să se fi deteriorat, dar nu este cazul, se pare”, a declarat Struijs.

Compania de transport investighează acum cauzele accidentului.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook