Prima luptă câștigată în Israel| Din 128.600 de persoane vaccinate, doar 20 s-au infectat după imunizare

Prima luptă câștigată în Israel| Din 128.600 de persoane vaccinate, doar 20 s-au infectat după imunizare

Prima analiză mondială a pacienților complet imunizați indică faptul că vaccinul Pfizer este cel puțin la fel de eficient precum sugerează studiile clinice. Serviciile medicale Maccabi din Israel au dezvăluit luni că doar 0,015% dintre cei vaccinați se infectează în următoarea săptămână de după administrarea celei de-a doua doză. Maccabi a declarat că, după 7 zile de la a doua doza, din 128.600 de persoane, doar 20 s-au infectat după ce au fost considerați imunizați.

Imunologul Cyrille Cohen a declarat pentru The Times of Israel că, în rândul populației generale, aproximativ 0,65% se infectează într-o săptămână.

Studiul Maccabi nu are un eșantion de control, dar Cohen a spus că, dacă societatea generală israeliană este tratată ca un grup de control „imperfect”, calculul indică faptul că vaccinul depășește ușor eficacitatea de 95% stabilită de studiul clinic Pfizer.

„Sunt rezultate interesante, care confirmă presupunerea că vaccinul Pfizer este extrem de eficient”, a spus el.

„Dacă continuă astfel, s-ar putea ca vaccinul să fie mai eficient decât credea Pfizer”, a declarat pentru The Times Anat Ekka Zohar, analistul din spatele studiului.

„Întreaga lume priveste spre Israel și asteaptă dovezi cu privire la modul în care va funcționa vaccinul”, a spus ea.

Cohen, profesor la Universitatea Bar Ilan, menționează că o comparație între datele Maccabi și rezultatele Pfizer este inexactă, întrucât diverse detalii cunoscute despre subiecții testelor Pfizer lipsesc pentru societatea israeliană în ansamblu.

„Deși sunt rezultate impresionante, este important să spunem că nu există un grup de control direct sau date despre datele demografice și geografice ale persoanelor vaccinate”, a spus el.

Ekka Zohar a mai menționat că niciunul dintre cei 20 de vaccinați care s-au infectat ulterior nu a fost internat și nu a avut febră mai mare de 38,5 grade. Poate fi un indicator al faptului că vaccinul previne bolile grave chiar și atunci când oamenii sunt infectați, spune ea, adăugând totuși că este imposibil să știm ce traiectorie ar fi urmat simptomele lor fără vaccin.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook