Persoanele vindecate de Covid ar trebui să primească doar o doză a vaccinului, potrivit recomandărilor imunologilor

Persoanele vindecate de Covid ar trebui să primească doar o doză a vaccinului, potrivit recomandărilor imunologilor

Două studii sugerează că o singură doză de vaccin poate fi suficient de eficientă în cazul persoanelor infectate în trecut. Înalta Autoritate pentru Sănătate lucrează la o nouă opinie cu privire la acest subiect. Ar trebui recomandată o singură injecție pentru persoanele care au fost deja contaminate cu SARS-CoV-2 și, prin urmare, au deja anticorpi? Într-un moment în care Europa are un deficit de doze ale vaccinului, întrebarea revine în primplan datorită publicării a două studii americane care sugerează că o singură doză ar putea fi suficientă.

Două studii americane promițătoare

Este de așteptat ca recomandarea să fie pentru o singură injecție în loc de două (pentru persoanele care doresc să fie vaccinate), la cel puțin trei sau șase luni după infectare. „Având în vedere datele din literatura științifică, opinia ar trebui să meargă în această direcție”, judecă imunologul Stéphane Paul, membru al comitetului Vaccine Covid. „Cred că va fi recomandată o singură injecție, nu pentru o chestiune de disponibilitate a vaccinurilor, ci pur și simplu pentru o chestiune de strategie”, adaugă un alt specialist, care a analizat cele două studii americane (Studiul 1 AICI; Studiul 2 AICI)

Cercetările sunt doar în etapa de pre-publicare, dar par promițătoare. Unul dintre ele arată că persoanele infectate în trecut au generat cel puțin la fel de mulți anticorpi după o singură injecție de vaccin mRNA (Pfizer/BioNTech sau Moderna) ca și cei care au primit două doze.

„Cred că o singură doză ar trebui să fie suficientă”, a declarat pentru New York Times autorul principal, Florian Krammer, virusolog la Școala de Medicină Icahn Mount Sinai, New York.

Studiile se referă totuși la eșantioane foarte mici, respectiv 109 și 59 de persoane. „Este evident că ar fi mai bine să se efectueze studii asupra mai multor persoane, însă urgența este deja prezență, prin urmare trebuie să emitem o recomandare ținând cont de cunoștințele actuale, care pare să arate că o singură doză ar fi suficientă pentru a obține un nivel optim de anticorpi”, spune Stéphane Paul. „Aceste două studii recente arată că ar fi destul de relevant să recomandăm o singură doză”, adaugă Jean-Daniel Lelièvre, șeful departamentului de imunologie și boli infecțioase de la spitalul Henri-Mondor (Créteil).

Durată necunoscută a imunității

În plus, unul dintre cele două studii americane sugerează că persoanele infectate în trecut ar avea mai multe efecte secundare precum oboseală, cefalee, frisoane, febră și dureri musculare după prima injecție. „Am vorbit cu colegii specialiști în boli infecțioase care m-au sfătuit să iau o primă doză”, a declarat Remi Salomon, președintele comisiei medicale a instituției AP-HP (Asistență publică – Spitale din Paris), contaminat în martie anul trecut.

Însă unele întrebări rămân fără răspuns. Una dintre ele despre durata imunității cu o singură doză de vaccin, de exemplu. „Pentru o persoană care primește două doze, începem să acumulăm date pe parcursul a opt sau nouă luni, demonstrând o bună protecție. Dar pentru cineva care a avut Covid cu șase luni mai devreme și căruia i se injectează o singură doză, nu avem încă o idee foarte precisă despre durata imunității”, recunoaște Stéphane Paul, care nu exclude ca recomandările să fie schimbate în următoarele câteva luni.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook