Persoanele cu grupa de sânge A sunt mai predispuse la COVID-19

Persoanele cu grupa de sânge A sunt mai predispuse la COVID-19

Oamenii de știință chinezi au studiat răspândirea coronavirusului în funcție de grupa sanguină și au ajuns la concluzia că cei cu grupa A au fost mai afectați, notează Daily Mail.

Studiul realizat în Wuhan, epicentrul epidemiei, a scos la iveală faptul că 38% dintre cei infectați au grupa de sânge A, dar și că aceștia pot dezvolta forme mai grave ale bolii.

Trebuie menționat că cea mai răspândită grupă de sânge este 0 (34%), iar grupa A este prezentă la 32% dintre oameni. Din totalul de îmbolnăviri, 26 de procente sunt în dreptul celor cu grupa 0, cu 12% mai puțin decât în cazul celor cu grupa A.

Deocamdată, cercetătorii nu pot explica de ce posibilitatea infectării variază în funcție de grupa sanguină, dar mai multe medii academice continuă studiile pentru a stabili cu exactitate.

 

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook