OMS nu are încredere în vaccinul rusesc, care va fi gata în toamnă

OMS nu are încredere în vaccinul rusesc, care va fi gata în toamnă

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a pledat pentru respectarea protocoalelor și reglementărilor în vigoare în dezvoltarea unui vaccin Covid-19, după ce Rusia a promis „milioane” de doze de vaccin până la începutul anului 2021. „Orice vaccin și orice medicament produs în acest scop trebuie, desigur, să fie supus tuturor diferitelor studii și teste înainte de a fi aprobat”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, când a fost întrebat despre anunțul rușilor.

„Există linii directoare și directive clare, reglementări pentru a face lucrurile într-un mod sigur și eficient”, a insistat el. „Uneori, cercetătorii susțin că au găsit ceva, ceea ce este desigur o veste grozavă. Însă, între găsirea unui vaccin și posibilitatea de a avea unul care funcționează și a trecut prin toate etapele, e o diferență mare ”, a spus el, subliniind că OMS deocamdată nu a „văzut nimic oficial”.

Rusia, în poziția de lider

Rusia a anunțat luni că trei companii biomedicale vor putea produce din septembrie în mod industrial un vaccin dezvoltat de laboratorul de cercetare în epidemiologie și microbiologie Nikolai Gamaleia. „Conform estimărilor inițiale (…) vom putea furniza câteva sute de mii de doze de vaccin pe lună, începând cu acest an, apoi până la câteva milioane la începutul anului viitor”, a declarat ministrul rus al Comerțului, Denis Mantourov.

Ministerul rus al apărării, care colaborează cu centrul Gamaleia, a declarat că studiile clinice pe soldați au „arătat în mod clar un răspuns imun” la noul coronavirus, „fără efecte secundare sau anomalii”.

Cu toate acestea, cercetătorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viteza de dezvoltare a vaccinurilor rusești, considerând că pot fi ignorate anumite etape pentru a accelera activitatea, sub presiunea autorităților.

OMS, la rândul său, insistă asupra necesității de a respecta regulile pentru „dezvoltarea sigură a vaccinurilor”, „pentru a ne asigura că știm cum funcționează vaccinul, pe cine poate ajuta și, bineînțeles, dacă are reacții adverse negative, dacă efectele secundare medicale sunt mai importante decât beneficiul real”.

O cursă a vaccinurilor are loc pe plan global, având în prezent 26 de candidați în studii clinice (testate la om) și 139 în evaluare pre-clinică, conform datelor OMS.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook