Oamenii cred că epidemia de coronavirus ar fi legată de o cunoscută marcă de bere

Oamenii cred că epidemia de coronavirus ar fi legată de o cunoscută marcă de bere

Oamenii par să creadă că există o legătură între epidemia mortală de coronavirus şi o cunoscută marcă de bere, arată presa internațională

Potrivit informaţiilor înregistrate de motoarele de căutare, se pare că oamenii asociază berea mexicană Corona Extra cu focarul de coronavirus din China, care a luat deja 170 de vieţi, a relatat Business Insider.

Căutările online pentru „virusul corona”, „virusul berii” şi „coronavirusul berii” au crescut substanţial în întreaga lume începând cu data de 18 ianuarie, arată datele Google Trends.

Printre ţările unde s-a observat creşterea căutărilor care asociază berea Corona şi virusul din China se numără Cambodgia şi Danemarca, dar şi Statele Unite. Cu toate acestea, cercetătorii asigură că nu există nicio legătură între cele două, totul fiind cauzat de o confuzie a numelor care încep asemănător. Primul deces în urma infecţiei cu coronavirus a fost raportat pe 8 decembrie 2019, în oraşul chinez Wuhan, iar agentul patogen s-a răspândit de atunci atât în ţară, cât şi internaţional. Mai multe oraşe au fost închise, iar autorităţile au luat măsuri pentru restrângerea ariei de răspândire a infecţiei.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook