O aspirină pe zi previne infectarea cu SARS-Cov-2, afirmă cercetătorii israelieni. Medicamentul are rol benefic și în tratarea bolii

O aspirină pe zi previne infectarea cu SARS-Cov-2, afirmă cercetătorii israelieni. Medicamentul are rol benefic și în tratarea bolii

Aspirina este un medicament cunoscut, sigur și accesibil, utilizat vreme îndelungată în prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare sau pentru ameliorarea durerii și febrei. Aspirina a fost foarte populară în timpul pandemiei de gripă spaniolă din 1918, cu câteva decenii înainte de confirmarea in vitro a acțiunii sale împotriva virusurilor ARN. Studiile au arătat că aspirina, pe lângă efectele antiinflamatorii bine cunoscute, ar putea modula răspunsurile imune înnăscute, ajutând sistemul imunitar uman să lupte împotriva infecțiilor virale.

Cercetătorii israelieni au emis ipoteza conform căreia tratamentul pre-infecțios cu doze mici de aspirină (75 mg) ar putea avea un efect benefic asupra susceptibilității de a fi infectat cu Covid-19 și a duratei bolii. O echipă comună de la Leumit Health Services, Universitatea Bar-Ilan și Centrul Medical Barzilai a efectuat un studiu epidemiologic observațional, utilizând datele de la Leumit Health Services, o organizație națională de din domeniul sănătății din Israel. Descoperirile au fost publicate în Jurnalul FEBS .

Cercetătorii au analizat datele a 10.477 de persoane care au fost testate pentru COVID-19 în timpul primului val din Israel, în perioada 1 februarie 2020 – 30 iunie 2020. Utilizarea aspirinei pentru a evita dezvoltarea bolilor cardiovasculare a generat o probabilitate de infectare cu Covid-19 cu 29% mai mică, în comparație cu cei care nu foloseau aspirină. Proporția pacienților tratați cu aspirină a fost semnificativ mai mică în rândul persoanelor Covid-19 pozitive, comparativ cu cele negative. Mai mult, grupul a observat că timpul de conversie al testului PCR SARS-CoV-2 de la pozitiv la negativ în rândul pacienților care luau aspirină a fost semnificativ mai scurt.

„Datele despre posibilul efect benefic al dozelor mici de aspirină asupra infectării cu Covid-19 sunt preliminare, dar pare foarte promițătoare”, spune prof. Eli Magen de la Centrul Medical Barzilai, care a condus studiul.

Dr. Eugene Merzon, de la Leumit Health Services, subliniază importanța repetării rezultatelor studiului folosind eșantioane mai mari și includerea pacienților din alte spitale și țări, pentru a verifica rezultatele.

Dr. Milana Frenkel-Morgenstern, de la Facultatea de Medicină Azrieli a Universității Bar-Ilan: „Studiu a urmărit să releve potențialele efecte pozitive ale aspirinei în lupta împotriva Covid-19. Ne propunem să investigăm un grup de pacienți și în studiile clinice randomizate”.

Sursa: Eurekalert

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook