Noi detalii despre relația lui George Floyd cu ofițerul care l-a ucis au fost dezvăluite

Noi detalii despre relația lui George Floyd cu ofițerul care l-a ucis au fost dezvăluite

Cei doi bărbați au lucrat împreună la un club de noapte din Minneapolis.

Noi detalii despre relația lui George Floyd cu Derek Chauvin, polițistul care l-a asfixiat ținând genunchiul pe gâtul afro-americanului în vârstă de 46 de ani, au fost lansate de CBS News.

Cei doi au făcut parte din echipa de securitate a unui club de noapte din Minneapolis, potrivit colegului David Pinney. Acesta din urmă a susținut la postul de televiziune american că „se certau”: „Derek a fost extrem de agresiv cu o parte dintre dintre clienți, ceea ce a fost problematic”, a spus el.

Familia lui George Floyd a spus că ceea ce s-a întâmplat pe 25 mai a fost parțial personal. Avocatul lor a solicitat ca Derek Chauvin să fie acuzat de omor de gradul I, care include premeditare, „pentru că știa cine este George Floyd”.

„Intimidat” de oameni de culoare

„Ai îndoieli că Derek Chauvin îl cunoștea pe George Floyd?”, l-a întrebat reporterul CBS News pe David Pinney. „Nu. Îl știa „, a spus el, adăugând că îl cunoștea „destul de bine”.

Maya Santamaria, proprietarul clubului El Nuevo Rodeo, ars în timpul protestelor, a declarat că Derek Chauvin stătea în mașina sa în afara clubului de noapte și nu era în timpul serviciului. El și George Floyd s-au intersectat marți seara la o competiție de dans. „Crezi că Derek avea o problemă cu oamenii de culoare?”, a întrebat reporterul CBS News. „Cred că era speriat și intimidat”, a spus ea.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook