Los Angeles reduce bugetul poliției la cererea activiștilor anti-rasism

Los Angeles reduce bugetul poliției la cererea activiștilor anti-rasism

Consiliul municipal din Los Angeles a votat miercuri reducerea cheltuielilor poliției cu aproximativ 150 de milioane de dolari, în urma solicitărilor activiștilor, după protestele anti-rasism declanșate de moartea lui George Floyd la sfârșitul lunii mai.

Măsura a fost adoptată cu douăsprezece voturi pentru si două impotrivă, iar banii astfel economisiți vor merge în mare parte către investiții în zone defavorizate și destinate minorităților etnice. „Acesta este un pas înainte care va sprijini persoanele care aparțin minorităților și le va oferi respectul, demnitatea și egalitatea de șanse pe care le merită”, a declarat Curren Price, singurul membru de culoare al comisiei care gestioneaza bugetul municipalității.

Cu acest buget, forța de poliție din Los Angeles, oraș cu patru milioane de locuitori, va fi redusă sub 10.000 până în vara anului viitor, nivelul cel mai scăzut din 2008, notează Los Angeles Times . În total, bugetul alocat poliției din L.A. a fost de aproximativ 1,86 miliarde USD înainte de această reducere, dintr-un buget total al orașului de aproximativ 10,5 miliarde de dolari.

Revendicarea principală a protestatarilor

Această reducere bugetară răspunde cererilor de reformă ale manifestațiilor anti-rasiste conduse de mișcarea #BlackLivesMatter .

„Vreau să salut reprezentanții Black Lives Matter din Los Angeles pentru că au menținut presiunea”, a spus Curren Price, spunând că reforma „nu s-ar fi întâmplat fără eforturile lor”.

În toată țara, cererile pentru transferul de fonduri alocate poliției municipale în beneficiul minorităților defavorizate au reprezentat principalul scop al manifestanților. Orașul New York tocmai a redus bugetul alocat celor 36.000 de agenți, reducându-l cu peste un miliard de dolari. Orașul Minneapolis a anunțat lichidarea serviciilor de poliție pentru a reconstrui un sistem mai echitabil.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook