Joe Biden a depus jurământul și devine al 46-lea președinte American. „Vom fi un exemplu pentru întreaga lume”

Joe Biden a depus jurământul și devine al 46-lea președinte American. „Vom fi un exemplu pentru întreaga lume”

Joe Biden devine, oficial, noul președinte al Statelor Unite. „Democrația a învins”, a spus el în cadrul discursului inaugural. „Este ziua Americii. Este ziua democrației”.

Biden cere americanilor să dobândească unitate, după cei patru ani în care Donald Trump a divizat societatea. „Știu că, vorbind de unitate, ar putea părea o fantasmă prostească în acest moment. Știu că forțele care ne țin divizați sunt puternice. Dar unitatea este calea”.

A menționat că prioritară este reluarea relațiilor diplomatice, asupra cărora Trump a avut o acțiune nefastă. „Vom repara alianțele și vom relaționa din nou cu lumea”.

Noul președinte spune că America va fi un exemplu pentru întreaga lume, sub conducerea sa. „Nu vom conduce prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook