Ionesco: de ce trebuie apărată cultura

În 1978, autorul piesei Cântăreața Cheală era supărat. Pentru dramaturgul de origine română, cultura era în pericol și trebuia apărată cu orice preț. Cuvinte care sunt actuale acum, 40 de ani mai târziu cu criza prin care trece arta și creația.

În 1978, Eugène Ionesco, dramaturg de origine română exilat în Franța timp de mai mulți ani, autor al unor piese de succes precum Cântăreața Cheală sau Lecția, vorbește pentru televiziunea franceză despre relația sa cu arta, politica, existenţa. Își expune opinia fermă și despre starea scenei culturale franceze. În mijlocul Războiului Rece, când respinge din toate puterile dogmatismul, regimurile autoritare din Est și artiștii care îi elogiază, cel care întruchipa „teatrul absurdului” a amintit de rolul unic al culturii în reunirea ființelor umane. O misiune de apărat, cu orice preț.

«În lumea noastră de-spiritualizată, cultura încă reprezintă ultimul lucru care ne permite să trecem dincolo de lumea cotidiană și să reunim oamenii. Politica îi separă și numai cultura îi poate uni.

Oamenii care sunt în fruntea statului sunt de rea credință. Ei continuă să guverneze o lume care este în haos, care este neguvernabilă. Este caracteristica omului modern, după cum spune prietenul meu Emil Cioran, „omul modern meșterește în incurabil”. Ei bine, asta fac și eu și asta facem cu toții.

Cred că asistăm la o enormă îndobitocire, de care intelectualii sunt în mare măsură vinovați. Nu trăim un moment cultural. Ce este această viață culturală? Ei bine, trebuie să-i facem pe oameni să gândească fiecare în singurătatea lui și să aducă în comunitate fructul meditațiilor lor, astfel încât individul să înflorească, astfel încât el să gândească.

Ei bine, în această lume a civilizației în care am intrat și în care oamenii de știință au o pondere mare, tocmai oamenii de știință sunt cei care se trezesc la viața culturală, adică la umanism.

Știți că acum, în timp ce vorbim, lumea este în flăcări și recunosc că, în ciuda a toate astea, eu însumi, sunt fericit când vine miezul nopții și pot merge la culcare și să dorm. „