Interviurile de angajare de pe LinkedIn vor fi virtuale, pentru limitarea epidemiei

Interviurile de angajare de pe LinkedIn vor fi virtuale, pentru limitarea epidemiei

LinkedIn îi informează pe cei care candidează pentru joburi prin intermediul platformei, că au opțiunea de a susține interviurile virtual sau de a le amâna  pentru o dată viitoare. Aceste măsuri urmăresc prevenirea răspândirii coronavirusului.

“Candidații reprezintă prioritatea LinkedIn în acest moment, iar cei care sunt programați pentru o întrevedere pot alege să susține interviurile în mod virtual sau le pot amâna pentru o dată ulterioară. Asta nu afectează în vreun fel candidatul.”, se arată într-un e-mail distribuit de companie, conform The Verge.

Și angajații companiei au un set de noi reguli. Ei sunt sfătuiți să lucreze de acasă în cazul în care este posibil și să-și amâne pe cât posibil călătoriile de afaceri.

Măsuri asemănătoare au fost luate și de alte companii importante, precum Google, Amazon, Microsoft sau Ford.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook