Germania vrea să vaccineze toți adolescenții de 12-18 ani până la finalul lunii august

Germania vrea să vaccineze toți adolescenții de 12-18 ani până la finalul lunii august

Guvernul și regiunile au convenit că „vaccinul anti-Covid poate fi oferit tuturor adolescenților cu vârste între 12 și 18 ani până la sfârșitul lunii august”, a declarat ministrul Sănătății, Jens Spahn, sub rezerva aprobării care trebuie să vină de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) pentru această grupă de vârstă. Ministrul așteaptă o autorizare a vaccinului Pfizer/BioNTech pentru copiii de 12-15 ani, în iunie.

Autoritatea de reglementare europeană și-a început evaluarea la începutul lunii mai, pentru a decide dacă extinde la tineri utilizarea vaccinului produs în colaborare de cele două laboratoare.

Canada a fost prima țară din lume care a autorizat Pfizer pentru cei peste 12 ani.

Copiii, mai puțin expuși la cazuri severe

Până cum, niciun vaccin nu fusese administrat copiilor, care sunt mai puțin expuși la cazuri severe și a căror vaccinare nu fusese o prioritate până acum. Însă ei reprezintă o mare parte a populației și, prin urmare, vor trebui imunizați pentru a stopa transmiterea bolii, susțin experții.

Criteriul de vârstă, eliminat pentru AstraZeneca

Germania a accelerat ritmul campaniei sale de vaccinare în ultimele săptămâni, injectând peste un milion de doze în ultimele zile. Cinci milioane de persoane au fost vaccinate în aprilie, mai mult decât în ​​precedentele trei luni, a subliniat ministrul.

Pentru a-și respecta programul, guvernul a decis, de asemenea, să elimine criteriul de vârstă pentru primirea vaccinului AstraZeneca, care este acum disponibil pentru toti cei care îl doresc. Autoritatea națională de sănătate continuă să îl recomande în primul rând persoanelor cu vârsta peste 60 de ani.

Din acest weekend, persoanele care au primit cele două doze vor putea beneficia de o relaxare a regulilor de sănătate. De exemplu, ei nu vor mai fi supuși la stingerea de la ora 22:00 și nu vor mai trebui să prezinte un test negativ la intrarea în magazine.

Sursa: L’OBS

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook