Florin Cîtu anunță că Slujba de Înviere se va desfășura normal. Solicită preoților să susțină campania de vaccinare

Florin Cîtu anunță că Slujba de Înviere se va desfășura normal. Solicită preoților să susțină campania de vaccinare

Restricțiile de circulație vor fi modificate în noaptea de Înviere, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la slujbele organizate de Paște, anunță premierul Florin Cîțu după o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România. El le-a solicitat preoților să se implice activ în promovarea campaniei de vaccinare și să-i îndrume pe credincioși să accepte serul anti-Covid.

„Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții cultelor religioase din România. Am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale, sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară”, se arată în comunicatul emis de Guvern.

Premierul le-a cerut preoților să-i îndemne pe credincioși să se vaccineze împotriva Covid, astfel încât imunitatea de grup să fie dobândită cât mai repede. „Am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus”, a transmis Florin Cîțu.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook