Există „petrecerile Covid” sau reprezintă doar subiect de Fake News?

Există „petrecerile Covid” sau reprezintă doar subiect de Fake News?

Este adevărat că un tânar a murit în Statele Unite după ce a participat la o „petrecere Covid”? La câteva ore după publicarea acestui story, transmis de numeroase canale mass-media americane, au apărut indoielile.

„Am crezut că acest virus este o înșelătorie.” Povestea tânărului de 30 de ani care a participat la o astfel de pretrecere și care, înainte de a muri, a spus asistentei care îl îngrijea: „Cred că am făcut o eroare”, a distribuită masiv in media americană si internatională.

Dar la originea acestei drame există doar mărturii îndoielnice, pe care niciun canal mass-media nu le-a putut verifica: Jane Appleby, medic șef la spitalul din San Antonio (Texas), a explicat mai multor că o asistentă i-a transmis că „de curând” a pierdut un tânăr pacient care a murit de Covid-19 după ce, potrivit propriilor relatări, a făcut „greșeala” de a participa la una dintre aceste petreceri, crezând că boala este o „farsă”.

Chiar existența acestor evenimente – al căror principiu ar fi contactul cu invitați contaminați – pare, așadar, să aibă mai mult de-a face cu o legendă urbană decât cu realitatea.

Afirmații contradictorii

În luna aprilie specialistul în boli infecțioase Greta Bauer a denunțat în paginile New York Times aceste „petreceri coronavirus”, mărturisind totuși că a auzit doar zvonuri despre ele.

În mai, Departamentul de Sănătate de la Washington a replicat că a „primit informații” despre organizarea acestor petreceri, alertând publicul despre faptul ca „e o idee foarte proastă! Este periculos și pune oamenii în pericol de spitalizare sau chiar de moarte.”.

Câteva zile mai târziu, Meghan DeBolt, ofițer de sănătate publică din Walla Walla, statul Washington, a declarat că cel puțin doi pacienți care aveau boala au participat la „petreceri Covid-19”. Și-a retras afirmatiile două zile mai târziu, în New York Times: „Am descoperit că nu există petreceri organizate în scopul îmbolnăvirii intenționate”, a declarat ea.

În săptămânile următoare, în presa locală s-au spus povești similare. De fiecare dată, nu au existat dovezi ale unei intenții reale de a fi contaminați. În Kentucky, „petrecerile coronavirusului” păreau mai degrabă petreceri între tineri care refuzau să se izoleze.

În Alabama, un consilier al orașului din Tuskalossa a declarat că studenții organizează astfel de petreceri și chiar pariază pe cine se contaminează primul. Informații confirmate de șeful pompierilor din oraș… înainte ca departamentul de sănătate să spuna că, de fapt, nu a fost în măsură să verifice dacă au avut loc astfel de petreceri.

Luni, la câteva ore după ce a redat moartea tânărului de 30 de ani din Texas, New York Times a modificat articolul precizând că experții se îndoiau serios de existența unei astfel de petreceri.

Prin urmare, se pune întrebarea, există aceste petreceri Covid?

Nu este imposibil, dar e un „microfenomen”

„Deocamdată cred că ele nu există, sau poate fi un microfenomen. Nu avem informații concrete și toate comentariile transmise de mass-media se bazează pe surse care nu sunt neapărat credibile”, explică Jeremy Ward, sociolog și cercetător la Sorbona.

Aurore Van de Winkel, specialistă în legende urbane, remarcă că acest tip de poveste este departe de a fi nouă și a existat înainte de pandemia Covid-19. Pentru ea, aceste mărturii ale petrecerilor sunt extrapolate de la evenimente care au existat cu adevărat, „în ajunul izolarii”, un fel de „petreceri de sfârșit de lume, așa cum au existat și în trecut”. Ea citează festivaluri similare în 1910, când Cometa Haley s-a apropiat de Pământ, sau în 2012 „când unii au crezut că este vorba despre apocalipsă”.

Relatări trunchiate ale unor petreceri reale, aceste povești despre „Covid Party” nu sunt primele într-un context epidemic. În Statele Unite, zvonurile unor « petreceri de varicelă » sunt vehiculate în mod regulat de către familii.

„Cu fiecare epidemie, există aceste povești care revin. Acesta a fost și cazul gripei H1N1 în 2009. Din nou, acestea au fost doar zvonuri „, spune Jeremy Ward.

„Este un mod de a denunța lipsa de precauție a publicului”

De ce aceste povești au un astfel de impact? Potrivit expertului, „acestea permit denunțarea unui comportament considerat iresponsabil prin desemnarea unui țap ispășitor: tânărul”. Jeremy Ward este de acord: „Este o modalitate de a denunța lipsa de grijă a publicului. Pentru mass-media și instituții este mai ușor să facă dintr-un caz extrem ca acesta, un mesaj de prevenire”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook