Din ce vor face bani ducii de Sussex, Harry și Meghan, după renunțarea la privilegiile regale

Din ce vor face bani ducii de Sussex, Harry și Meghan, după renunțarea la privilegiile regale

Din ce vor face bani ducii de Sussex, Harry și Meghan, după ce au anunțat că renunță la privilegiile regale, încearcă să stabilească o analiză realizată de Daily Mail.

Ducele și ducesa de Sussex au anunțat miercuri că renunță la statutul de membri seniori ai Familiei regale şi au intenția să muncească pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar. Prin aceasta, cei doi vor renunța la fondurile repartizate figurilor regale din Marea Britanie.

Harry și Meghan se pare că vor încheia mai multe acorduri comerciale pentru a fi siguri că își vor putea păstra stilul de viață cu care sunt obișnuiți.

Soții de Sussex nu au avut voie până acum să obțină niciun fel de venituri, după cum au arătat în declarația publicată miercuri.

Cei doi încă nu au anunțat în ce fel vor proceda în ceea ce privește veniturile provenite prin intermediul prințului Charles de la domeniul din Cornwall, privit de mulți ca o proprietate publică.

Charles a plătit în 2019 nu mai puțin de 4,9 milioane de lire sterline fiilor săi, bani proveniți din venitul adus de domeniul ducal. Jumătate din această sumă ar fi mers spre Harry. Cuplul de Sussex a afirmat că banii primiți de la Charles le acoperă cheltuielile în proporție de 95%. Restul de 5% din cheltuieli erau asigurate din fondurile regale.

Harry a moștenit după moartea mamei sale, Prințesa Diana, o sumă estimată la 20 de milioane de lire sterline, iar Regina Mamă i-a asigurat un fond de aproximativ 7 milioane de lire sterline, în 1994.

Averea lui Meghan este estimată la aproximativ 4 milioane de lire sterline, după ce a fost plătită cu aproximativ 37.000 de lire sterline pentru fiecare dintre cele 100 de episoade din serialul ”Suits” în care a apărut.

Cum cei doi își vor păstra titlurile nobiliare, este de așteptat să primească multe oferte rentabile.

Cei mai importanți vorbitori la conferințe sau evenimente internaționale pot cere până la jumătate de milion de dolari pentru o singură apariție.

Cei doi pot să valorifice și produse care să îi reprezinte. În ultimele săptămâni cuplul a rezervat drepturile pentru peste 100 de produse care poartă însemnele regalității de Sussex, de la tricouri, cărți, reviste și alte materiale promoționale.

Înaintea căsătoriei cu Harry, Meghan câștiga 61.000 de lire sterline pe an numai prin intermediul blog-ului de lifestyle The Tig, pentru care scria despre turism, mâncare, modă și sănătate.

Costurile familiei se așteaptă să crească. În momentul de față printre angajați se numără un secretar privat și o dădacă pentru fiul lor, Archie, fiecare dintre acești angajați primid salarii de peste 100.000 de lire sterline.

La Frogmore Cottage, în Windsor, cei doi au un administrator și doi asistenți personali împreună cu alți doi angajați ai palatului, cu salarii cuprinse între 20.000 și 30.000 de lire sterline fiecare.

Cuplul a anunțat că va păstra Frogmore Cottage. Din bani publici a fost asigurată suma de 2,4 milioane de lire pentru renovarea proprietății lor din apropiere de castelul Windsor.

Faptul că au vorbit despre rezidență ca despre păstrarea unui loc pe care să îl poată numi ”casă”, în Marea Britanie, a dat naștere unor interpretări potrivit cărora cuplul ar urma să aibă domiciliul în altă parte, probabil în Canada.

Unele voci susțin și că ducii de Sussex s-ar putea vedea obligați să plătească o chirie Reginei, care le-a oferit casa. Palatul Buckingham, reședința oficială a reginei Elisabeth a II-a, a transmis că trebuie să fie rezolvate „chestiuni complicate”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook