De ce atunci când ne aflăm în apropierea mării suntem mai fericiți și liniștiți?

Există motive științifice pentru care simțim liniște atunci când ne aflăm în apropierea mării, oceanului sau unui lac. Abia aștepți să mergi în vacanță la plajă și să te relaxezi puțin, să stai la soare și să uiți de toată nebunia asta cu virusul. Dumitru Constantin Dulcan este neurolog, psihiatru, dar și autorul unei opere cunoscute, Inteligența Materiei, care îți explică mai multe:

„Marea înseamnă soare. Soarele înseamnă bună dispoziție. Oxigenul găsit la nivelul mării vine, dacă pot spune așa, cu un fenomen de  ionizare care are un rol benefic în fiziologia umană. Expunerea la soare făcută cu masură este una benefică și ea. Un om care este ținut numai în umbră este un om bolnav. Acolo unde nu intră soarele, intră boala. Miscarea valurilor este iar un factor pozitiv. Chiar și Mihai Eminescu a scris o poezie reprezentantivă despre mare. Sunt o multitudine de simboluri ce se regăsesc în mare. Când vezi orizontul în depărtare, te gândești la cei care pleacă, la cei care vin. Liniștea mării și imaginea valurilor care se mișcă înainte și înapoi, au un rol aproape hipnotic. Îți oferă liniște și o pace interioară. Câți oameni nu se duc pe plajă și stau pur și simplu să privească marea? Asta este și poezia mării.”

Și dacă tot vorbim despre mare, îți recomand și o carte: Marea, Marea de Iris Murdoch. Povestea îl prezintă pe Charles Arrowby, un regizor celebru care își caută liniștea (cine nu o caută?), renunță la teatru și se retrage într-un sat de la malul mării unde se apucă de scris. Aici o întâlnește pe Mary, prima lui iubire, de care este puțin cam prea îndrăgostit și plănuiește s-o răpească. Mai multe nu-ți spun. Dacă te vei apuca de citit cartea, vei regăsi simbolurile despre care ne-a vorbit și Dumitru Constantin Dulcan.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook