Cum arată monumentul dedicat celor care au pierdut alegerile prezidențiale în SUA

de Alexandru Anghel

Americanii au un monument al învinşilor în lupta pentru Casa Albă. Artista Nina Katchadourian lucrează la monument încă din 2008, şi îl expune de atunci înaintea fiecăror alegeri prezidenţiale care au loc în State.

Monument to the Unelected” urma să fie arătat anul ăsta la Pace Gallery din New York. Din cauza pandemiei, artista a decis să-l expună în aer liber, undeva de unde să poată fi observat chiar şi din maşină, în timpul unei plimbări prin cartier. Momentan, instalaţia poate fi văzută în Orange, California.

Lucrarea a fost comisionată prima dată în 2008 pentru expoziţia “Seriously Funny” a Muzeului de Artă Contemporană Scottsdale. Ea cuprinde afişele electorale ale principalilor candidaţi la cea mai înaltă funcţie în stat, care au pierdut însă alegerile.

„Într-un moment în care ţara este profund preocupată cu nişte alegeri importante, Monumentul Celor Nealeşi  aduce aminte de drumul politic colectiv pe care nu am mers”, spune creatoarea. Pancartele electorale ale candidatului învis sunt adăugate monumentului după fiecare alegeri.

Americanii au făcut o tradiţie din a-şi pune pancarte electorale pe peluzele din faţa casei, cu candidaţii pe care îi susţin. „Însemnele astea apar pentru o perioadă scurtă de timp înainte de fiecare alegeri, după care dispar. Unele nume ajung în Biroul Oval, altele sunt uitate””, a explicat artista.

Rămâne de văzut pancarta cui se va alătura anul acesta monumentului neobișnuit. Trump, sau Biden?

Ascultă mai multe aici.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook