Cum ar putea arăta interioarele avioanelor după coronavirus! Două machete prezentate de italieni // FOTO

Cum ar putea arăta interioarele avioanelor după coronavirus! Două machete prezentate de italieni // FOTO

Industria aviatică e la pământ de câteva săptămâni, cu două treimi dintre avioanele comerciale la sol, la nivel global, iar companiile își fac planuri pentru perioada de după ieșirea din izolare.

Italienii de la Avioninteriors, care, după cum le spune și numele, se ocupă de interioarele avioanelor, au prezentat după machete pentru a asigura pe cât posibil distanțarea pasagerilor în timpul zborurilor, și a reduce astfel riscul de contaminare.

Primul model e ceva mai simplu și ușor de implementat. Fiecare scaun ar urma să beneficieze de panouri laterale la nivelul capului.

A doua machetă presupune modificarea așezării scaunelor în avion. Scaunul din mijloc ar urma să fie întors, și împrejmuit de panouri de plastic.

Conform Corriere della Sera, a doua machetă a avut parte de mai multe critici. Și asta pentru că persoana aflată în mijloc ar urma să aibă totuși deschidere către cele două persoane din lateral, de pe rândul din spate, dar și pentru că scaunele dispuse în acest fel ar ocupa mai mult spațiu.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook