Covid-19| Testarea vaccinului pe vârstnici și persoane de culoare este crucială, spun experții

Covid-19| Testarea vaccinului pe vârstnici și persoane de culoare este crucială, spun experții

Va fi imposibil să cunoaștem adevărata eficiență a unui vaccin împotriva coronavirusului fără studii clinice ample realizate la vârstnici și la minorități etnice, consideră Dr. David Diemert, care supraveghează studiile clinice pentru laboratorul Moderna.

Această problemă este crucială, potrivit lui, deoarece Covid-19 afectează în mod disproporționat aceste grupuri ale populației. Conform datelor federale americane, mortalitatea în rândul oamenilor de culoare și a celor latino este de două ori mai mare decât în cazul albilor. În ceea ce privește persoanele de peste 65 de ani, acestea reprezintă 80% din decese.

Până la sfârșitul acestei săptămâni, David Diemert, specialist în boli infecțioase și profesor la Universitatea George Washington, va începe să recruteze 500 de voluntari pentru studiul clinic pe care îl conduce, o fază care va dura două luni.

Cercetătorii universităților parcurg străzile orașului, piețele, bisericile și centrele de testare, în căutare de voluntari.

Cercetări medicale asupra populațiilor „prea omogene”

Capitala SUA, unde 45% din populație este afro-americană, este una dintre cele 90 de locații americane în care se testează vaccinul ARNm experimental, dezvoltat în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase.

„Căutăm oameni care au mai multe șanse să dezvolte Covid-19 cu simptome, deci persoane în vârstă și oameni de culoare”, spune David Diemert.

Medicul consideră că, în trecut, cercetările medicale din Statele Unite ar fi putut da rezultate eronate atunci când s-au concentrat asupra populațiilor prea omogene, în ciuda liniilor directoare federale care solicită mai multă diversitate.

Potrivit unui studiu, din 167 de medicamente autorizate de Statele Unite între 2008 și 2013, o cincime dintre ele au provocat reacții diferite în funcție de grupul etnic.

În plus, ani de zile medicii s-au bazat pe un instrument de diagnosticare a cancerului la sân care a fost testat doar la femei albe și astfel au subestimat dramatic riscul pentru femeile de culoare, care sunt mai vulnerabile la o vârstă fragedă.

Două injecții într-o lună

O parte din misiunea lor este de a câștiga încrederea unei comunități care este încă suspicioasă ca urmare a sumbrei „experiențe Tuskegee”. Timp de 40 de ani, sute de afro-americani cu sifilis au fost studiați, fără tratament, pentru a observa evoluția naturală a bolii. În 1972, revelația studiului a stârnit un scandal.

„Cred că una dintre cele mai mari dificultăți ale noastre este să recrutam atât de mulți oameni într-un timp atât de scurt”, a spus specialistul, care în trecut a supravegheat studii pentru un vaccin HIV.

În total, studiile clinice pentru acest vaccin vor implica 30.000 de oameni și vor dura aproape doi ani pentru a fi finalizate. Însă oficialii săi speră că orice rezultate preliminare concludente vor permite eliberarea unei autorizații de utilizare de urgență în câteva luni.

Vaccinul propriu-zis constă în două injecții la nivelul umărului „la fel ca și cel împotriva gripei”, la o lună distanță.

Potrivit primelor teste, aceasta provoacă reacții adverse mai puțin severe la vârstnici decât la tineri, posibil datorită sistemului imunitar mai puțin robust al persoanelor în vârstă, care, prin urmare, se apără mai puțin, asigură David Diemert.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook