Covid-19| O femeie de 102 ani supraviețuiește de două ori bolii

Covid-19| O femeie de 102 ani supraviețuiește de două ori bolii

„Mama mea invincibilă este negativă la test”. Cuvintele unei fiice ușurate, după ce mama ei a dat rezultat negativ pentru Covid-19. O reacție legitimă, în spatele căreia se ascunde o poveste mai puțin obișnuită. CNN relatează că Angelina Friedman, de 102 ani, a supraviețuit deja două ori bolii Covid-19.

În martie, americanca s-a infectat cu noul coronavirus pentru prima dată, în timp ce era internată pentru o operație minoră. S-a izolat acasă timp de o săptămână și a alternat perioade cu și fără temperatură timp de o lună, înainte de a fi testată negativ, la mijlocul lunii aprilie.

Dar la sfârșitul lunii octombrie, este din nou pozitivă pentru Covid-19. După ce a avut febră și tuse, a reușit să învingă virusul pentru a doua oară, fiind testată negativ pe 17 noiembrie.

Viața Angelinei Friedman a fost plină de evenimente. S-a născut în 1918, la bordul unui vapor care transporta migranții italieni la New York, în mijlocul pandemiei de gripă spaniolă. Nu se știe dacă a contractat această boală în copilărie. Nu și-a cunoscut mama, care a decedat la naștere.

De-a lungul vieții, a experimentat alte probleme de sănătate, inclusiv hemoragii interne și sepsis. Soțul ei a decedat din cauza cancerului, dar Angelina a reușit să învingă această boală, la fel cum a învins și Covid-19.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook