Covid-19| Noile focare descoperite în lume nu au putut fi legate de restaurante sau transportul public

Covid-19| Noile focare descoperite în lume nu au putut fi legate de restaurante sau transportul public

La Paris, autoritățile de sănătate publică care efectuează urmărirea contactelor au descoperit că niciunul dintre cele 386 de focare identificate între începutul lunii mai și jumătatea lunii iulie nu au fost legate de transportul public al orașului.

Un studiu asupra clusterelor de coronavirus din aprilie și mai din Austria nu a făcut în niciun fel legătura între lanțurile de contaminare și transportul public. Și la Tokyo, unde autoritățile de sănătate publică au urmărit în mod agresiv modul de transmitere, niciun focar nu a fost legat de liniile feroviare aglomerate ale orașului.

Reapariția focarelor din Franța, între 9 mai și 4 august: doar 6 focare din 600 au avut ca punct de plecare transportul (avion, tren, vapor).

Cele mai multe focare apar în întreprinderi, spitale și în cadrul reuniunilor familiale.

Restaurantele, care sunt deschise din iunie și în interior nu sunt mentionate (Franța are peste 200.000 de restaurante și cafenele).

Ce spune OMS despre modurile de transmitere 

Aerul condiționat (vezi aici)

Sistemele de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC) sunt utilizate pentru a menține temperatura și umiditatea aerului din interior la niveluri sănătoase și confortabile. Un sistem bine întreținut și operat poate reduce răspândirea COVID-19 în spațiile interioare prin creșterea vitezei de împrospătare a aerului, reducerea recirculării aerului și creșterea utilizării aerului exterior. Modurile care recirculă aerul nu trebuie utilizate. Sistemele HVAC trebuie inspectate, întreținute și curățate în mod regulat.

Despre aerosoli – neconcludent (vezi aici)

“În afara instituțiilor medicale, unele rapoarte epidemice referitoare la spațiile interioare aglomerate (40*) au sugerat posibilitatea transmiterii prin aerosol, combinată cu transmiterea particulelor, de exemplu, în coruri (7), în restaurante (41) sau la cursuri de fitness (42).

În aceste condiții, transmiterea prin aerosoli pe distanțe scurte, în special în locații interioare specifice, cum ar fi spațiile supraaglomerate și insuficient ventilate pentru o perioadă prelungită nu poate fi exclusă. Cu toate acestea, investigațiile detaliate ale acestor grupuri sugerează că transmiterea prin particule și suprafețele infectate ar putea explica, de asemenea, transmisia de la om la om.

*vezi studiul citat

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook