Boris Johnson a afirmat că preferă să „se adune cadavrele cu miile decât să impună o nouă carantină”, susțin liderii conservatori

Boris Johnson a afirmat că preferă să „se adune cadavrele cu miile decât să impună o nouă carantină”, susțin liderii conservatori

Crește tensiunea politică în Marea Britanie. Luni, Daily Mail a scris că Boris Johnson ar fi afirmat că preferă „să lase cadavrele să se adune cu miile decât să impună un nou lockdown”, după ce a fost forțat să declare o carantină totală de patru săptămâni, în noiembrie. După ce a luat decizia, a avertizat că este ultima dată când ia o astfel de măsură.

Luni noapte, liderii conservatori au pus și mai multă presiune pe prim-ministrul britanic, confirmând faptul că afirmația este reală și a fost rostită la momentul respectiv.

Confruntat cu furia cetățenilor ai căror rude au decedat, Johnson a negat zvonul.

Mai multe canale mass-media confirmă

Sursele ITV pretind că replica a fost rostită în biroul premierului, după o întâlnire tensionată cu miniștrii, nu în timpul discuției. Circumstanța este confirmată de The Guardian, care a obținut mărturia unei persoane din cadrul guvernului.

Câteva persoane aflate în apropierea biroului au auzit comentariul lui Johnson legat de „miile de cadavre”, iar sursele spun că acesta a venit într-un moment de frustare, subliniind că premierul a dictat un nou lockdown în ianuarie.

Veștile au fost confirmate și de BBC, care citează surse guvernamentale.

Cetățeni revoltați

Familile ale căror membri au decedat din cauza Covid sunt revoltate de atitudinea lui Boris Johnson. Zeci de utilizatori ai rețelelor sociale au postat mesaje și fotografii ale celor dragi, alături hashtagul „nu suntem cadavre”.

Asociația Covid-19 Bereaved Families for Justice transmite că spusele premierului „au provocat durere în inimile a mii de oameni” și menționează că Johnson a refuzat să se întâlneacă cu grupul constituit în memoria celor decedați.

„Acele ‘cadavre’ erau ale apropiaților noștri. Mame, tați, fiice și fii, bunici, soți și soții. Este prea mult să cerem ca premierul să empatizeze și să respecte pierderile noastre?”

Johnson neagă

Premierul britanic spune că zvonurile despre presupusa afirmație sunt „gunoaie”.

„Sunt convins că țara noastră a reușit să gestioneze situația prin măsurile de carantină. Au fost foarte dificile și greu de suportat, fără îndoială. Nimeni nu-și dorește izolări, dar ne-au fost de ajutor”, a spus el.

 

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook