Austria| Vaccinarea anti-Covid devine obligatorie din februarie 2022. Țara intră în carantină până pe 12 decembrie

Austria| Vaccinarea anti-Covid devine obligatorie din februarie 2022. Țara intră în carantină până pe 12 decembrie
Cancelarul austriac Alexander Schallenberg. Foto: AP 

Austria intră în carantină generală de luni, ora 00:00, un blocaj ce va dura cel mult până pe 12 decembrie, spun oficialii. Se trece la învățământ online și muncă la distanță, indiferent de statutul de vaccinare. Poate cea mai importantă măsură anunțată azi de autoritățile austriece: din februarie 2022, vaccinarea anti-Covid devine obligatorie. „Nu a fost ușor [să luăm decizia], dar este necesar”, spune ministrul Sănătății, Wolfgang Mückstein, referitor la noile măsuri.

15,809 de noi infectări au fost raportate astăzi. 520 de de pacienți Covid sunt internați în prezent în secțiile ATI. Cifre suficient de mari pentru a-i determina pe oficiali să impună o nouă carantină generală, după ce, în ultimele zile, doar cei nevaccinați aveau obligația de a se izola – măsură care nu a funționat, iar epidemia a luat amploare.

Potrivit presei austriece, izolarea care urmează să înceapă luni va dureza 10 zile, cu posibilitatea de a fi prelungită cu alte 10, înainte de a reveni la o izolare a persoanelor nevaccinate. Copiii pot merge fizic la școală, dacă este absolut necesar, dar părinții sunt sfătuiți să-i îndrume spre cursurile online. Bugetarii vor lucra de acasă, munca la distanță este recomandată în toate domeniile.

„Începând cu 13 decembrie, cei care sunt vaccinați sau vindecați vor ieși din lockdown”, spune cancelarul Alexander Schallenberg. „Nu este ușor pentru noi, dar, din cauza numărului mare de infectări, trebuie să impunem astfel de măsuri și toți le susținem. Este dureros să fim nevoiți să impunem restricții de acest tip”.

A fost demarată o procedură legislativă prin care vaccinarea anti-Covid devine obligatorie pentru toți cei eligibili. Legea va intra în vigoare cel târziu la 1 februarie.

Sursa: Die Presse

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook