Australia| Sute de rezidenți infectați nu respectă izolarea

Australia| Sute de rezidenți infectați nu respectă izolarea

Sute de persoane cu Covid-19 din Melbourne au încălcat obligația de a rămâne acasă, au anunțat azi, 4 august, autoritățile locale, care au răspuns triplând cuantumul amenzilor. Statul Victoria, al cărui capitală e la Melbourne, este epicentrul celui de-al doilea val al epidemiei din Australia cauzat în special de încălcarea regulilor în hotelurile în care călătorii au venit din străinătate fără să respecte carantina.

Timp de câteva săptămâni, Victoria a identificat în fiecare zi câteva sute de cazuri noi de coronavirus. Autoritățile din Melbourne au înăsprit treptat restricțiile și izolarea în ultima perioada, ajungând până la impunerea unei ore limită în pragul nopții, iar întreprinderile neesențiale se vor închide începând de joi.

Prim-ministrul Daniel Andrews a anunțat marți că nu mai puțin de 800 de persoane infectate care trebuiau să stea acasă, nu erau la domiciliul lor când serviciile de inspecție au verificat locuințele acestora. Aceștia reprezintă 25% din persoanele pe care administrația le-a verificat recent.

500 de soldați în plus

Dl. Andrews a denunțat o situație „complet inacceptabilă”, indicând faptul că infractorii vor primi acum o amendă de 5.000 de dolari australieni (3.030 de euro), față de 1.652 AUD anterior. De asemenea, poliția poate decide să pună în urmărire cazurile cele mai grave si instanțele pot aplica amenzi de până la 20.000 dolari australieni.

Încă 500 de soldati vor fi dislocati în Melbourne pentru a ajuta oficialii din domeniul sănătății să urmărească oamenii care se presupune că trebuie sa rămâna acasă, a spus Andrews. Sute de polițiști sunt, de asemenea, dislocati pe străzi pentru a asigura respectarea măsurilor de izolare, purtarea măștilor și respectarea orei de stingere, potrivit șefului Poliției Victoria, Shane Patton.

El a raportat, de asemenea, un mic flux de rezidenți care se auto-numesc „cetățeni suverani” si care consideră că instrucțiunile de izolare nu li se aplică. „I-am văzut la punctele de control provocând poliția, refuzând să dea numele și adresa”, a spus el.

Victoria are aproximativ 12.000 din cele 19.000 de cazuri de coronavirus identificate de la începutul anului în toată țara. De asemenea, este statul cu cele mai multe victime, 147 de decese dintr-un total național de 232.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook