Actorul Jean-Paul Belmondo, Magnificul, a murit la vârsta de 88 de ani

Actorul Jean-Paul Belmondo, Magnificul, a murit la vârsta de 88 de ani

Un erou pe cât de amuzant pe atât de invincibil, Jean-Paul Belmondo a murit luni, 6 septembrie, la vârsta de 88 de ani. De la noul val la cinema-ul popular, Jean-Paul Belmondo a evoluat în toate categoriile. Bébel a reușit să combine toate genurile și stilurile, imprimând personajelor sale simpatia, umorul de calitate, farmecul unui om fericit.

După accidentul teribil suferit în 2001, sănătatea sa a devenit subiectul de știri. După o lungă convalescență care i-a permis să se recupereze în mare parte, Jean-Paul Belmondo a afișat din nou faimosul său zâmbet batjocoritor. În septembrie 2019, la vârsta de 86 de ani, actorul își revenea după o „cădere”.

Chipul său de boxer cu zâmbet angelic a apărut în aproape 85 de filme. A fost cea mai mare vedetă populară din anii ’60 și nimic nu părea să indice că o să joace rolurile principale în cinematografie. „Voiam să fiu clovn, mergeam mereu la circ. Mi-a plăcut doar asta. Boxul și circul”, spunea el pentru Le Figaro.

Jean-Paul Belmondo s-a născut pe 9 aprilie 1933, în Neuilly, într-o familie burgheză, de artiști. Îl admira pe tatăl său, Paul Belmondo, sculptor de renume.

Tatăl său îl împinge să facă teatru iar teatrul devine marea sa pasiune.

În 2001 a suferit un accident vascular cerebral care îl lasă parțial paralizat. După cum spune el, „Toți avem erorile noastre, dar trebuie să treci peste ele”. El va filma încă două filme după ce se recuperează. În 2009, cu Francis Huster și în 2011, cu Claude Lelouch. În ultimele sale apariții, îl vedem mergând cu greutate. Discursul său nu mai era la fel de fluid, dar zâmbetul său a rămas luminos.

De asemenea, l-am văzut foarte emoționat când cinematograful i-a adus, în sfârșit, un omagiu. În 2016, a primit un Leu de Aur pentru întreaga sa carieră. În 2017, cinematograful francez i-a acordat un César onorific. Aplauzele vor fi deosebit de calde de fiecare dată. Dar astăzi Bébel a dispărut. Cu eleganță.

Sursa: Le Figaro

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook