200 de pasageri ai unui zbor intră în carantină. “Era plin de covidioți” care nu purtau mască

200 de pasageri ai unui zbor intră în carantină. “Era plin de covidioți” care nu purtau mască

Toți pasagerii unui zbor între insula grecească Zante și Cardiff, Țara Galilor, sunt obligați să intre în carantină, după ce au fost depistate persoane infectate la bordul avionului companiei aeriene Tui, în timpul zborului din 25 august.

Stephanie Whitfield s-a numărat printre turiștii care s-au întors din vacanță cu acest zbor și a declarat pentru BBC că în avion erau foarte mulți “covidioți”, iar “membrii echipajului erau incompetenți și nu le păsa.”.

16 pasageri din cei 193 (inclusiv echipajul) au fost până acum testați pozitiv pentru Covid-19, conform departamentului de Sănătate Publică din Țara Galilor.

“Echipajul nostru este instruit după cele mai înalte standarde”, au răspuns oficialii companiei. “O anchetă este acum în desfășurare, din moment ce acuzațiile nu au fost formulate în timpul zborului și nici în alte situații anterioare.”.

Autoritățile din domeniul sănătății estimează că șapte pasageri din trei grupuri diferite au fost inițial infectați, la momentul zborului.

Grecia nu se află pe lista tărilor cu risc din Regatul Unit, iar turiștii care sosesc din această țară nu sunt nevoiți să se izoleze timp de 14 zile.

“Plin de covidioți”

Stephanie Whitfield a spus că, împreună cu soțul ei, au decis să se auto-izoleze înainte să afle că au călătorit în compania unor persoane infectate.

“Tipul de lângă mine purta masca în jurul gâtului. Nu numai că personalul companiei aeriene nu i-a atras atenția, dar i-a oferit și o băutură din partea casei pentru că îl cunoștea pe un membru al echipajului.”, povestește Whitfield.

“Foarte mulți își dădeau măștile jos și se plimbau pe coridor pentru a sta de vorbă. Imediat ce am aterizat, majoritatea și-au scos măștile. Zborul a fost plin de covidioți, iar membrii echipajului erau incompetenți și indolenți.”.

Stephanie și soțul ei vor fi testați pentru că prezintă simptome ușoare.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook