Vienezii care renunţă la maşini primesc gratuit bilete la spectacole şi muzee

Vienezii care renunţă la maşini primesc gratuit bilete la spectacole şi muzee

Municipalitatea din Viena a prezentat luni o aplicaţie pentru dispozitive mobile ce permite rezidenţilor care se deplasează pe jos, cu bicicleta sau folosind transportul în comun să obţină în regim de gratuitate bilete la spectacole artistice şi la muzee.

„Vrem să recompensăm scăderea CO2 cu o experienţă culturală”, a explicat Peter Hanke, consilier municipal specializat în chestiuni digitale, într-o conferinţă de presă, scrie agerpres.ro.

Graţie unui sistem de monitorizare care recunoaşte modul de transport utilizat, economiile de 20 de kilograme de CO2 realizate în raport cu acelaşi traseu parcurs cu automobilul vor oferi utilizatorului dreptul la un „jeton cultural”.

Fiecare dintre aceste jetoane va putea fi apoi schimbat cu un bilet ce oferă acces liber în una dintre cele patru tipuri de instituţii asociate proiectului vienez: muzeu, sală de expoziţii, sală de concerte şi teatru.

Vienezii vor putea să obţină un jeton după ce merg la serviciu folosind mijloace de transport alternative timp de 15 zile, în medie.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook