Vacanța în Grecia: Toți turiștii care intră în țară pe la Kulata vor fi testați de COVID-19

Vacanța în Grecia: Toți turiștii care intră în țară pe la Kulata vor fi testați de COVID-19

Grecii schimbă din nou regulile jocului, alarmați de numărul crescut de cazuri printre turiștii care le vizitează țara dar și de agravarea situației epidemice printre statele balcanice.

După ce 6 turiști care au intrat în țară pe la Kulata și au ajuns pe insula Thassos au fost confirmați cu noul coronavirus (4 sârbi și 2 bulgari), autoritățile elene au hotărât să renunțe la testele aleatorii și să testeze tot.

Dintre turiștii infectați, sârbii au fost carantinați într-un hotel din Grecia, în timp ce bulgarilor li s-a permis să se întoarcă la ei în țară. Toți cei infectați sunt tineri și nu prezintă simptome ale infectării.

Astfel, dacă pleci în vacanță în Grecia cu mașina, așteaptă-te să stai mai mult la coadă la vamă. De astăzi, 90% dintre cei care au intrat pe la Kulata au fost testați iar autoritățile se așteaptă ca traficul la graniță să crească semnificativ de vineri după-amiază.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook