Utilizarea în exces a rețelelor de socializare dăunează stimei de sine

Utilizarea în exces a rețelelor de socializare dăunează stimei de sine

Rețelele de socializare sunt văzute de cele mai multe ori ca fiind un prilej bun de a evita plictiseala sau singurătatea. Cu toate acestea, utilizarea lor excesivă poate avea consecințe asupra sănătății mintale.

Fiecare rețea are specificul ei negativ, explică medicul Jimmy Mohamed. Instagram și Facebook ar putea dăuna stimei de sine, iar Twitter te-ar putea încărca psihic, din cauza că poate fi o rețea de socializare destul de conflictuală.

În România numărul de utilizatori al rețelelor sociale este de 11,34 milioane. Timpul mediu zilnic petrecut de români pe platformele de socializare este de aproximativ două ore pe zi.

În Franța, lucurile stau altfel. 75,9% din populația franceză utilizează rețelele sociale, conform cifrelor din Digital Report 2021.

Pandemia, dar și utilizarea aplicațiilor de social media în context profesional, au dus la dependență.

Medicul Jimmy Mohamed vorbește despre impactul rețelelor sociale asupra sănătății mintale și despre iluzia unei legături de prietenie ce iau naștere în urma utilizării acestor aplicații:

„Nu știu dacă există într-adevăr o conexiune. S-ar putea să fie puțin inventată, deoarece nu veți crea o relație nouă – o conexiune reală cu cineva. Rețelele pot fi destul de dăunatoare pentru creier. Instagram, de exemplu, se bazează constant pe imaginea de sine și crește nivelul de narcisism. Ca să nu mai vorbim de efectele secundare asupra somnului. Ecranele vor acționa ca hoți și perturbatori ai somnului.”

Un studiu recent a fost făcut pe studenți. Li s-au oferit două opțiuni: fie să continue să folosească rețelele ca de obicei, fie să se limiteze la zece minute pe zi, pe trei rețele diferite, sau treizeci de minute în total. După câteva săptămâni, cei care au redus timpul de utilizare au arătat o îmbunătățire a nivelui stimei de sine și au avut mai puține simptome depresive.

Rețele au un impact contraproductiv, în special în vremurile Covid-19. Oamenii au nevoie de o legătură socială reală, nu de o legătură artificială. Pe de altă parte, pentru persoanele în vârstă forțate să trăiască în singurătate, utilizarea rețelelor sociale poate avea un impact benefic. „

Sursa: Europe1

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook