Un francez a contestat în instanță obligația de a purta mască. Dorește suspendarea măsurii

Un francez a contestat în instanță obligația de a purta mască. Dorește suspendarea măsurii

O premieră în Franța. Pe 17 august, a fost depusă o plângere în instanță pentru a contesta obligația de a purta mască. Și aceasta urmează să fie examinata pe 10 septembrie de instanța administrativă, care ar putea stabili un precedent.

Un locuitor al orașului Montpellier, Marcel Miloudi, i-a cerut avocatului său să încerce suspendarea măsurii. Obligația de a purta o mască în centrul orașului are un cost prea mare, având în vedere veniturile prea mici, intenționează el să argumenteze în instanță.

Avocatul spune că nu există nicio proporționalitate între obligație și beneficiul măsurii, deoarece este imposibil să se dovedească cu certitudine că utilizarea măștii este într-adevăr o protecție eficientă împotriva coronavirusului.

Obligatorie de la mijlocul lunii august în centrul orașului Montpellier, purtarea măștii în condiții sanitare sigure (adică schimbând-o în mod regulat) implică pentru familia lui Marcel Miloudi utilizarea a 14 măști pe zi. Dar „pentru a fi legală, o decizie administrativă trebuie să fie proporțională”, explică avocatul său. „Dacă aveți o restricție asupra libertăților dumneavoastră, trebuie să aveți și un beneficiu eficient, un beneficiu pentru protejarea sănătății publice.”.

Rămâne de văzut dacă justiția administrativă va fi convinsă de acest argument.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook