UK impune carantină de 14 zile și celor care vin din Franța

UK impune carantină de 14 zile și celor care vin din Franța

Marea Britanie plasează Franța și Olanda pe lista țărilor cu carantină obligatorie la sosirea pe teritoriul său, a anunțat joi seară secretarul de stat britanic de la Ministerul Transporturilor.

Măsura impune carantină de 14 zile și va intra în vigoare sâmbătă. Guvernul englez a apelat la această decizie pentru a menține scăzut numărul de infectări cu coronavirus.

Printre alți călători afectați se numără cei care se întorc din Monaco, Malta, Insulele Turks și Caicos sau insula Aruba. Spania era deja pe această listă începând cu 25 iulie.

În timpul unei reuniuni guvernamentale cu privire la noile măsuri, Boris Johnson a promis că va fi „absolut nemilos” în luarea deciziilor privind regulile aplicate celor care sunt plecați în vacanță peste hotare.

„Nu putem să privim cu detașare propria noastră situație. Toată lumea înțelege că într-o pandemie nu permiți ca populația să fie reinfectată sau ca boala să revină”, a adăugat el.

Joi, Franța a raportat 2.524 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore, cea mai mare creștere zilnică din luna mai până în prezent.

Prim-ministrul Franței, Jean Castex, a declarat marți că numărul de cazuri noi era „pe calea greșită” de aproximativ o săptămână.

Între timp, guvernul a anunțat că amenzile maxime pentru persoanele din Anglia care refuză în mod repetat să poarte mască s-ar putea dubla până la 3.200 de lire sterline, în timp ce organizatorii de petreceri ilegale ar putea primi o amendă de 10.000 lire sterline.

Însă, începând cu duminică, spectacolele de teatru in-door, dar și sălile de concerte și spectacole vor putea să se redeschidă, cu reguli de distanțare fizică.

Mai multe detalii găsești aici.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook