Turul Franței| Cicliștii sunt revoltați din cauza spectatorilor care nu poartă măști

Turul Franței| Cicliștii sunt revoltați din cauza spectatorilor care nu poartă măști

Cicliștii și echipele lor, care riscă excluderea în caz de infectare, sunt îngrijorați de faptul că mulți spectatori nu respectă recomandările de sănătate. Masca este obligatorie numai dacă decid astfel prefecții departamentelor traversate de Tur.

Duminică, a noua etapă a Turului Franței dintre Pau și Laruns, în Pirineii-Atlantici, a adunat din nou mulți spectatori fără măști de-a lungul traseului. Prefectura care „observă că riscul de deteriorare a situației epidemiologice este accentuat în orașul Pau” din cauza unui aflux mare de turiști, făcuse totuși obligatorie purtarea măștilor.

Sâmbătă, mulți sportivi au denunțat nerespectarea purtării măștii și a gesturilor de protecție de-a lungul drumului, în special în trecătoarea Peyresourde, între Cazères-sur-Garonne (Haute-Garonne) și Loudenvielle (Hautes-Pyrénées). Olandezul Tom Dumoulin, coechipier al tricoului galben Primoz Roglic de la Jumbo-Visma, a declarat: „Sperăm să terminăm Turul Franței deci nu putem accepta oameni care să strige lângă noi fără mască. Să porți mască și mai ales să păstrezi distanța este cel mai important. Este regretabil pentru fani, dar asta este.”. Coechipierul său, Wout van Aert, a fost și mai supărat: „Mă simțeam ca în 2019, nu 2020”, a spus belgianul. În mod normal, este fantastic să trec pe lângă o astfel de mulțime de oameni, dar acum mă sperie. Măștile ar trebui să fie obligatorii.”.

„Bun simț”

Pe Twitter, echipa spaniolă Movistar a postat o fotografie care prezintă mulți spectatori fără măști, lângă unul dintre cicliști. „Ca majoritatea dintre voi, suntem îngrijorați de situația din lume la ora actuală. A fost nevoie de atât de mult efort pentru a relua sezonul – și nu vrem să se termine. Te rugăm să porți corect masca și să păstrezi distanța. Fă-o pentru noi și pentru tot plutonul.”.

Acum zece zile, la startul de la Nisa, directorul Turului Franței, Christian Prudhomme, declara că „bunul simț indică faptul că trebuie purtată o mască, chiar dacă obligația formală de a face acest lucru depinde de prefecții din cele 32 de departamente traversate.”. Rodrigue Furcy, prefectul Hautes-Pyrénées, pe unde au trecut sâmbătă cicliștii, s-a apărat asigurând că „purtarea unei măști era într-adevăr obligatorie pe întreg traseul […] printr-un decret prefectoral”. El a recunoscut însă că unii spectatori au încălcat instrucțiunile.

Sursa: Liberation

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook