„Turismul vaccinal” ia amploare. Florida, Emiratele Arabe Unite sau Cuba, destinații în care poți fi imunizat fără restricții

„Turismul vaccinal” ia amploare. Florida, Emiratele Arabe Unite sau Cuba, destinații în care poți fi imunizat fără restricții

Unii vor un vaccin împotriva Covid-19 cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să parcurgă sute de kilometri cu avionul. În ultimele săptămâni, mii de oameni au călătorit departe de casă pentru a pune mâna pe prețiosul ser. În principal în Statele Unite, dar și în Cuba sau Emiratele Arabe Unite… state în care regulile sunt mai puțin drastice.

Destinația preferată a acestor „turiști vaccinali”: Florida. Dintr-un motiv întemeiat, statul a oferit vaccinul în mod gratuit, fără restricții, cu excepția faptului că trebuie să ai peste 65 de ani. Mulți americani care au o reședință secundară în regiune s-au mutat – dar și canadieni, brazilieni și argentinieni, potrivit canalului local NBC South Florida. „Prietenii mi-au spus despre cum stau la coadă alături de venezueleni”, a declarat pentru The Guardian dr. Jay Wolfson, profesor de sănătate publică la Universitatea din Florida de Sud.

New Jersey are un aflux de newyorkezi

După ce au descoperit ce se întâmplă, autoritățile au remediat situația, la sfârșitul lunii ianuarie. Pentru a obține doza de vaccin, trebuie să ai cel puțin trei luni de prezență anuală în Florida. În ciuda noii reguli, 50.000 de persoane care locuiesc în afara statului au putut fi vaccinate, potrivit The Guardian.

Florida nu este un caz izolat în Statele Unite, unde fiecare stat este responsabil pentru definirea priorităților. New Jersey are un aflux de oameni din New York. „Mama logodnicului meu are tensiune arterială crescută și a căutat mai multe state în care ar putea fi eligibilă pentru vaccin și a ales New Jersey”, a declarat un locuitor al New York-ului. Un alt exemplu: fumătorii, care se numără printre persoanele eligibile în acest stat.

Cuba, plajă, Marea Caraibelor, mojitos și… vaccin

Căutarea vaccinului depășește granițele americane. În Marea Britanie, membrii Knightsbridge Circle – un club select unde statutul de membru anual – care costă în jur de 28.000 de euro – îți poate asigura o călătorie în Dubai pentru a beneficia de Sinopharm, vaccinul chinezesc fiiind oferit începând cu 31 ianuarie. „Knightsbridge Circle a reușit să se asocieze cu Emiratele Arabe Unite pentru a stimula turismul în regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al clubului, adăugând că, „pentru acești turiști (peste 65 de ani), se oferă vaccinul Sinopharm”. Suspendarea zborurilor între cele două țări nu este o problemă, clienții bogați călătoresc cu avionul privat.

Turismul este argumentul invocat de Cuba. Insula a difuzat în ultimele zile un spot publicitar care îi invită pe străini să vină și să se bucure de plajă și de Soberana 02, unul dintre cele patru vaccinuri testate în rândul populației. Cuba dorește să lanseze campania de vaccinare în prima jumătate a anului, sperând să producă 100 de milioane de doze de Soberana 02 până în 2021, pentru a aproviziona și alte țări precum Iranul și Venezuela. Dar și să își revigoreze turismul, care a fost oprit în ultimele luni. „Plajă, Marea Caraibelor, mojitos și vaccin, toate într-un singur loc”, arată spotul.

Sursa: LCI

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook