Secretarul general al ONU: Suntem în cea mai grea criză globală de după Al Doilea Război Mondial

Secretarul general al ONU: Suntem în cea mai grea criză globală de după Al Doilea Război Mondial

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că ne aflăm în cea mai grea criză de după Al Doilea Război Mondial și consideră că aceasta poate genera conflicte pe mapamond.

Guterres a spus că virusul este o amenințare pentru toate statele, iar impactul asupra economiei va aduce o recesiune fără precedent.

“Aceste considerente, la care se adaugă riscul crescut de instabilitate, neliniște și eventuale conflicte, ne fac să credem că trecem prin cea mai dificilă criză globală pe care am întâlnit-o după Al Doilea Război Mondial”, le-a transmis el reporterilor, potrivit MSN News.

“O acțiune fermă și eficientă este posibilă doar dacă lucrăm împreună, uităm de jocurile politice și înțelegem că soarta omenirii este în joc”, a adăugat Guterres.

“Mergem în direcția potrivită, dar cu pași mici. Procesul trebuie accelerat și trebuie să facem mai mult pentru a învinge virusul”.

ONU a creat ieri un fond de ajutorare pentru țările în curs de dezvoltare, iar săptămâna trecută a inițiat un apel pentru donații în perspectiva ajutării statelor sărace sau cu zone de conflict.

Mai mult de 42,000 de victime a produs până acum coronavirusul la nivel mondial.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook