Suedia înfruntă Covid-19 cu fața descoperită. Contrastul cu alte țări europene este izbitor

Suedia înfruntă Covid-19 cu fața descoperită. Contrastul cu alte țări europene este izbitor

Pentru un vizitator străin care ajunge în Suedia, contrastul este izbitor. Pe de o parte, medicii își exprimă îngrijorarea față de creșterea foarte rapidă a numărului de cazuri și, de la începutul lunii noiembrie, a spitalizărilor. Unul după altul, statele își întăresc recomandările, în speranța de a opri acest al doilea val al epidemiei. Locuitorii sunt rugați să limiteze cât mai mult contactul și să evite transportul public, magazinele sau sălile de sport.

Pe de altă parte, suedezii continuă să iasă cu fețele descoperite. În metrou în Stockholm, în mall-uri sau chiar când vizitează o persoană în vârstă, într-o casă de bătrâni, majoritatea covârșitoare a celor 10 milioane de locuitori nu poartă mască.

Nici măcar premierul Stefan Löfven, cu excepția cazului în care călătorește la Bruxelles pentru un summit european și trebuie să se supuna reglementărilor locale. O altă excepție: angajații magazinelor mărcilor străine, cum ar fi Apple sau Chanel, sub rezerva instrucțiunilor primite de la sediile centrale. Compania suedeză de telecomunicații Ericsson a decis, de asemenea, să impună masca celor 100.000 de angajați din întreaga lume, inclusiv 17.000 din țară. Dar puțini oameni o folosesc, deoarece majoritatea lucrează de la distanță.

Pentru suedezi, acesta nu este un act de sfidare a autorităților de sănătate sau a guvernului. Dimpotrivă, spune Elin Lindberg, o tânără mamă și tehnician dentar din Malmö: „Dacă Agenția de Sănătate Publică ar recomanda purtarea măștii de mâine, cred că aproape toată lumea ar face-o”.

Franța, citată drept exemplu care nu trebuie urmat

Acest lucru este exclus însă, cel puțin pentru moment. După ce a făcut notă discordantă în primăvară, alegând să nu izoleze populația, regatul scandinav continuă să iasă în evidență. Masca este folosită acum în aproape 180 de țări, dar autoritățile sanitare suedeze nu numai că nu au făcut-o obligatorie, dar continuă să nu o recomande.

Pe site-ul său, Agenția de Sănătate Publică consideră că baza științifică a eficacității măștii în limitarea contaminării este „slabă”. De asemenea, este îngrijorată de riscurile asociate, în special acela de a oferi un sentiment de „falsă siguranță”, determinându-te să uiți principalele recomandări – să nu ieși din casă în caz că ai simptome și să păstrezi distanța. „Există, de asemenea, riscul de a atinge masca și, în acest fel, de a transfera virusul de pe mâini, chiar mai mult decât fără mască”, notează agenția.

Epidemiologul șef Anders Tegnell, conducătorul strategiei suedeze împotriva Covid-19 susține că cea mai bună dovadă a lipsei de eficiență a măștii se refelctă în rezultatele pe care le-au obținut națiunile care au făcut-o obligatorie: „Putem vedea că în multe țări cu reguli foarte stricte (…), virusul se răspândește foarte repede”, observă el. Așadar, a crede că masca este salvarea noastră este destul de periculos. Franța, care tocmai a depășit Suedia în ceea ce privește decesele la un milion de locuitori (627 față de 598), este adesea citată drept contra-exemplu.

În regatul scandinav, ideea este rar contestată, cu excepția acelorași oameni de știință – în jur de 20 de cercetători – care, de la începutul pandemiei, s-au opus strategiei puse în aplicare. Chiar și cei care poartă mască – adesea vârstnici sau de origine străină – susțin în general poziția Agenției de Sănătate Publică, în care 68% dintre suedezi au încredere, potrivit unui sondaj Ipsos publicat pe 30 octombrie.

Pe 26 octombrie, din cauza creșterii contaminării, regiunea Scania a decis să impună mască lucrătorilor din domeniul sănătății, când este imposibil să se mențină distanța de doi metri față de un pacient. Până atunci, aceasta fusese obligatorie doar în spitale, case de îngrijire medicală și case de bătrâni, dar numai atunci când un pacient era infectat sau prezenta simptome.

„Mai important este să menții distanța”

Liniile directoare variază de la o regiune la alta și de la o localitate la alta. Pentru moment, majoritatea nu au făcut masca obligatorie pentru vizitele la casele de bătrâni – unități care au plătit un preț mare în primăvară, însumând 45% din cele 6.057 victime ale Covid-19. „Credem că este mai important să cerem oamenilor să mențină distanța și, mai ales, să nu iasă din casă în cazul celor mai mici simptome”, a spus Alf Jönsson, directorul administrației pentru regiunea Skåne.

«Trebuie să facem mai bine, dar impunerea măștii nu va rezolva nimic. Dimpotrivă, în acel caz vor fi mai multe persoane care nu vor respecta distanțele.» Nici el nu o poartă. „ Pe de altă parte, nu mi-am văzut părinții din ianuarie”, a spus el.

Pe scena politică, masca nu este un subiect de dezbatere. Numai liderul de extremă dreapta Jimmie Åkesson a făcut campanie pentru a o face obligatorie. Dar, participând la o dezbatere în parlament la mijlocul lunii septembrie – în prezența liderilor tuturor partidelor politice – cu simptome asemănătoare gripei și fără a fi testat, în ciuda recomandărilor, a pierdut orice credibilitate.

Sursa: Le Monde

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook