Slovacia| Este interzis să ieși din casă fără un test Covid negativ. Nu poți merge nici la medic, serviciu sau cumpărături
Cu excepția celor cu vârsta sub 15 ani și peste 65 de ani, toți cetățenii slovaci trebuie să aibă confirmarea unui rezultat negativ al testului RT-PCR sau antigen, oriunde s-ar duce: la serviciu, la cabinetul medical sau la cumpărături. Noua regulă se aplică până pe 7 februarie în statul cu 5,4 milioane de locuitori, unde au efectuate peste 2,5 milioane de teste Covid săptămâna trecută – 30.000 au fost pozitive. Poliția a informat că vor fi organizate filtre de control, iar cei care încălcă regulile vor fi aspru sancționați. „Vom continua cu verificări aleatorii, dar stricte, asupra certificatelor negative. Amenzile urcă până la 1000 de euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Denisa Bardyova. „Rata testelor pozitive este de 1,18%”, a declarat premierul Igor Matovic.
Măsurile stricte nu au declanșat proteste stradale, deși mulți slovaci nu își ascund frustrarea. „Dacă izolarea ar fi fost mai strictă la momentul potrivit, testele nu ar fi fost necesare”, spune Anna, rezidentă în Bratislava. Contabila Jana, care trebuie să se testeze pentru a merge la muncă, se întreabă de ce noua măsură este aplicată și pentru plimbări în mediul rural. „Este complet absurd. Pe cine voi infecta acolo, copacii?”.
La începutul lunii viitoare, zonele țării cu cele mai mari rate de infectare vor fi supuse unei noi campanii de testare masivă. Igor Matovic consideră că a paria totul doar pe vaccinuri este o iluzie, având în vedere problemele de aprovizionare. „În acest ritm, vaccinăm 60% din populație abia în septembrie”, a spus el. Doar 2% dintre slovaci au fost vaccinați împotriva coronavirusului până acum, potrivit Ministerului Sănătății. Slovacia a raportat 2.775 de noi infectări miercuri, ajungând la un total de 241.392. Numărul deceselor este de 4.361, de la începutul epidemiei.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook