România se confruntă cu cea mai mare inflație din ultimii 10 ani. Prețuri mult mai mari la energie electrică, gaze, combustibili

România se confruntă cu cea mai mare inflație din ultimii 10 ani. Prețuri mult mai mari la energie electrică, gaze, combustibili

Rata anuală a inflației a ajuns în luna iulie la 5%, ca efect al scumpirilor din mai multe domenii. Prețurile energiei electrice, gazelor, combustibililor și alimentelor au crescut semnificativ față de aceeași perioadă a anului 2020. S-au ieftinit, în schimb, biletele de avion.

În ultimul an, energia electrică s-a scumpit cu 25%, gazele cu 20% și combustibilii cu 13%, anunță Institutul Național de Statistică (INS).

Creșteri de preț s-au înregistrat și la mărfurile nealimentare (7,6%), alimente (2,3%) sau servicii (2,7%).

Biletele de avion s-au ieftinit cu 23%, ca urmare a cererii reduse provocate de restricțiile Covid.

Banca Națională Română (BNR) a majorat prognoza privind infalția, anunțând un indice de 5,6% la finalul anului 2021 – de la 4,1%, cât estima în luna mai și 3,4% în decembrie 2020.

Principalele cauze ale evoluţiei inflaţiei în acest an sunt preţurile în creştere ale produselor energetice, respectiv preţul enegiei electrice, al gazelor şi al combustibililor. Potrivit BNR, impactul acestui sector în totalul inflaţiei este de 2,7 puncte procentuale la finele lui 2021, din care 1,6 puncte impactul preţurilor la energie.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook