Poliția din Haiti ucide patru „mercenari” implicați în asasinarea președintelui Jovenel Moise

Poliția din Haiti ucide patru „mercenari” implicați în asasinarea președintelui Jovenel Moise

Forțele de poliție din Haiti anunță că patru „mercenari” au fost uciși într-o confruntare armată care a urmat asasinării președintelui Jovenel Moise. Trei ofițeri de poliție au fost temporar luați ostatici în timpul luptelor izbucnite după moartea președintelui, anunță șeful poliției, Leon Charles, într-o intervenție televizată.

Autoritățile sunt încă în căutarea altor suspecți.

„Încă îi vânăm și fie vor fi uciși într-un schimb de focuri, fie vor fi arestați”, spune el.

Asasinarea președintelui

Moise a fost împușcat mortal în locuința sa de către un grup de comando „bine coordonat” și „bine antrenat și înarmat”, potrivit ambasadei haitiene la Washington.

Soția președintelui a fost transportată la un spital din Miami pentru îngrijiri, fiind și ea rănită.

Magistratul Carl Henry Destin a declarat pentru publicația Nouvelliste că Moise a fost împușcat de 12 ori în cap, piept, șolduri și abdomen, cu arme de calibru mare dar și pistoale de 9 mm.

„Biroul și dormitorul președintelui erau devastate. L-am găsit întins pe spate, avea pantaloni albaștri și o cămașă albă îmbibată cu sânge”, spune Destin.

Fiica lui Moise, Jomarlie, a reușit să se ascundă într-un dormitor și nu a fost găsită de atacatori.

Presa locală spune că ucigașii erau deghizați în agenți anti-drog americani și au pătruns în locuiță sub pretextul că desfășoară o acțiune oficială.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook