„Planul tău, Bravo, are o singură hibă”. Charlie s-ar fi vrut subtil ironic, însă vocea lui mustea de sarcasm. „Cum vom ajunge până sus, în căpăţâna Golemului, pe bezna asta? Ca să dezgropăm licuricii din pământul minţii acestui robot primitiv, trebuie să ajungem acolo”.
„M-am gândit şi la asta”, l-a încredinţat Bravo. „Ne va conduce maestrul Honza. Dacă binevoieşte”.
„Binevoiesc, desigur. Dar cum?”.
„Nimic mai simplu: vom urca pe firul vocii tale. Hm… al vocişoarei tale… Totul e să nu taci nici o clipă, până ajungem în vârf, altfel ne-am putea dezechilibra…”.
„Cel mai bine”, a propus India, „ar fi să cânţi”.
„Îmi pare rău, nu ştiu să cânt. N-am o ureche muzicală….”.
„Câte urechi ai, de fapt?”, a vrut să ştie Charlie.
„Cred că faci o confuzie. Am cinsprezece perechi de membre, dar o singură ureche”.
„Atunci recită ceva”, a propus India. „Poate Sonetele lui Shakespeare?”.
„Ştiu pe de rost doar sonetul 18. E prea scurt pentru cât drum avem de parcurs din burta în creierul Golemului”.
„Să recite Joyce!”, a propus Kilo. „Are fraze interminabile”.
„Nu ştiu cine e acest Joyce. Pot să recit din maestrul meu, Spionoza”.
„Bine şi din Spinoza”, a încuviinţat Kilo. „Dar încearcă fără semne de punctuaţie”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook