„Ce zi e astăzi?”. Delta a repetat întrebarea Bibliotecarului Eretic numai ca să câştige timp. „E mai mult luni decât marţi. E Ziua Care Nu Va Mai Veni Niciodată”.
„Patetic”, a obiectat diavolul, „dar relativ corect. Acum te rog să scoţi, din smârcul de idei al <Cărţii Semnului>, a douăzeci şi treia literă a alfabetului ebraic, litera care îmi lipseşte ca să schimb lumea. Rosteşte-o în gând şi am s-o citesc”.
Charlie nu i s-a adresat liliacului sub acoperire, care lansase sintagma, ci direct Bibliotecarului Eretic: „Ziua Care Nu Va Veni Niciodată?! Pe cine vrei să înspăimânţi? Ce suntem noi în povestea asta? Nişte licurici care am venit să plecăm din povestea asta la prima rază de soare?”.
„V-aş face un compliment asimilându-vă nobilei familii a lampiridelor”, i-a răspuns diavolul într-o doară, preocupat să citească gândul lui Delta.
„De ce-ar fi mai nobilă familia lampiridelor decât a viermilor de cale ferată? Şi ăia strălucesc…”.
Echo l-a oprit pe Charlie, intuind că e pe cale să săvârşească o blasfemie: „Vorbeşti cu păcat. Familia licuricilor e una cu adevărat nobilă, diavolul nu minte. E drept că şi viermii de cale ferată strălucesc, cum spui, adică sunt bioluminiscenţi, dar să-i compari cu lampiridele e ca şi cum ai compara o pitulice cu Pasărea Phoenix…”.
„Atenţie!”, a intervenit vocişoara doctă a maestrului Honza. „Dacă licuricii ar lumina ca becurile, emiţând şi căldură, chiar că şi-ar da foc singuri, precum Pasărea Phoenix. Părerea mea”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook