Lima era cuprinsă de o patetică agitaţie psiho-motorie: „Am pierdut, cu ani în urmă, un prieten drag. Numele lui era Lampyris Noctiluca…”.
„Noctiluca… Noctiluca… Asta înseamnă <Lumină de Noapte>, în latina atât de dragă maestrului meu Spinoza…”, a ţinut vocişoara lui Honza să precizeze pedant.
„Pur şi simplu aşa s-a prezentat, cu numele mic. Noctiluca mi-a dezvăluit că lumina e forma de comunicare a licuricilor între ei. Nu strălucesc să se vadă, ci să se audă. Asta mi se pare tulburător… Şi, gândiţi-vă: dacă noi am fi fost licurici, cu cât am vorbit în burta Golemului l-am fi luminat ca pe o sală de bal!”.
A temperat-o Bibliotecarul Eretic: „Puterea unei convingeri nu are nici o legătură cu veridicitatea ei. Citez din Spinoza, un excomunicat care şlefuia oglinzi”.
„Eşti diabolic!”, a rânjit Charlie.
„Doar sunt diavolul însuşi”, i-a replicat Bibliotecarul Eretic.
Sfios, maestrul Honza a încercat să-şi apere dascălul: „Excomunicarea lui Spinoza a fost ridicată. Sinagoga a recunoscut că a greşit. Şi n-a şlefuit toată viaţa oglinzi. Odată, a jucat într-o piesă de teatru a lui Terenţiu. E consemnat oficial episodul. I s-a distribuit rolul sclavului înţelept şi a trebuit – tocmai el! – să rostească următoarea replică: <Dacă voi credeţi că lucrurile nesigure pot fi făcute sigure cu ajutorul raţiunii, veţi vedea că e ca şi cum ai încerca să înebuneşti cu ajutorul sănătăţii mintale>”.
„Ce-i greşit aici?”, a întrebat diavolul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook