Maestrul Honza îşi luase în serios rolul în escalada spre căpăţâna Golemului. Pregătea coarda de care, în beznă, cei doisprezece urmau să se agaţe. A ezitat între „Tratatul teologico-politic” şi „Etica”, dar a optat repede pentru a doua. Funia cuvintelor i se părea acolo mai rezistentă.
Şi-a dres glasul, s-a prins bine cu cele 15 perechi de membre de peretele de lut şi a început să declame, îngroşându-şi vocişoara:
„Pentru orice lucru trebuie să existe atât cauza sau raţiunea în virtutea căreia este, cât şi cea în virtutea căreia nu este. Bunăoară, dacă există triunghiul, trebuie să se arate raţiunea sau cauza pentru care există. Dacă însă el nu există, trebuie să se arate raţiunea sau cauza care îl împiedică să existe sau care îi exclude existenţa. Iar această raţiune sau cauză trebuie să fie cuprinsă în natura lucrului sau să fie în afara lui. Bunăoară, însăşi natura cercului arată de ce nu există un cerc pătrat…”.
Aici a ezitat doar câteva clipe, fiindcă uitase continuare, apoi a sărit la singurul paragraf care îi mai venea în minte, regretând că nu le propusese să fluiere.
„… Siguranţa, disperarea. veselia şi mustrarea de cuget sunt semne ale unui suflet slab. Căci, deşi siguranţa şi veselia sînt afecte de bucurie, ele presupun totuşi că le-a precedat o tristeţe, anume speranţa şi teama. Deci, cu cât năzuim mai mult să trăim conduşi de raţiune, cu atât năzuim să atârnăm mai puţin de speranţă, să ne eliberăm de teamă şi, cât putem, să ne silim să-i poruncim soartei, iar acţiunile noastre să le conducem după sfatul sigur al raţiunii”.
Au ajuns sus şi au început să sape cu sârg, în lutul minţii Golemului, după licurici.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook