Interviu de George Mihalcea

Orange Romania, Fundația Orange și Savați Copiii facilitează conectivitatea pentru 30.000 de copii și accesul la tehnologie și resurse digitale pentru copiii aflați în comunități defavorizate, fie ca sunt din mediul rural, fie din mediul urban.

2000 de copii vor primi resurse tehnologice oferite de către Salvati Copiii. În total, 30.000 de copii și profesori beneficiaza de internet gratuit timp de 2 luni și access la platforma de Învățare și testare online Digitaliada care este permanent gratuită pentru toți utilizatorii.

Mai multe detalii despre program, aflăm de la domnul Ciprian Ittu, profesor în cadrul proiectului Digitaliada

George: Dacă aș fi profesor, de ce aș vrea să folosesc această platformă? Ce avantaje am în Digitaliada și de ce am nevoie pentru a mă înscrie în platformă?

Profesorul ITTU: Să incepem cu sfârșitul întrebării. Pentru a vă înscrie în platforma Digitaliada de testare online aveti nevoie de un dispozitiv conectat la internet, indiferent că este telefon, tabletă, laptop sau desktop.

Avantajele sunt multiple: În primul rând, în calitate de profesor, trebuie să vă creați niște clase pe care trebuie să le populați cu elevi și părinți. Pentru că platforma permite o transparență totală și față de părinți, adică în orice moment, părintele poate vedea temele pe care le-a făcut elevul, poate vedea proiectele pe care le-a primit elevul, poate primi rezultatele în timp real, poate avea access la bilbliotecă, poate fi înștiințat despre activitatea elevului de la școală, poate vedea un calendar de activități.

Acum, în calitate de profesor, dumneavoastră ați avea access la o librarie de aproximativ 1000 de teste create de către alți colegi profesori. Bineînțeles că și dumneavoastră puteți crea la rândul dumneavoastră, alte teste pe care le puteți publica sau nu în librăria de teste Digitaliada.

Apoi, aveți un capitol de lecții, unde puteți observa, la fel ca și părinții, câte minute au petrecut părinții la fiecare lecție în parte, câte greșeli au avut la fiecare exercițiu, ce exerciții au greșit, și de asemenea există o secțiune de teme, unde dumneavoastră ca profesor puteți da tema elevilor dumneavoastră.

Elevii pot descărca tema. Dumneavoastră puteți descarcă rezolvările temelor pe care vi le-au dat elevii, putând să le oferiți feedback, atât personal, cât și pentru întreaga clasă.

Puteți comunica cu ajutorul platformei, atât prin mesaje scrise, și înștiințări, având totodata posibilitatea să initiați apel video, cu elevii dintr-o clasă sau din mai multe clase, după cum doriți.

George: E vorba și de transparență și de control și de sharing al informației.

Spuneți-mi cum a fost perioada de pandemie și suspendarea cursurilor pentru profesorii implicați în acest proiect?

Profesorul ITTU: Din fericire, pentru mine, am avut șansa să îmi înrolez școala și să fiu pe platformă încă din noiembrie anul trecut, când platforma a fost lansată. Împreuna cu copiii am intrat în laboratorul digital pus la dispoziție tot de Fundatia Orange în cadrul acestui proiect și astfel, copiii nostri au fost deprinși să folosească, să fie testați online. Am folosit tabletele puse la dispoziție în cadrul proiectului – copiii au intrat pe teste, au făcut teme online, deci erau oarecum deprinși cu acel mod de lucru.

Iar… Pandemia a venit și cu această posibilitate de a face video call, de a ne putea vedea online și totul a decurs ok. Eu m-am simțit în acest fel, oarecum, privilegiat. Și în această perioadă au fost mai multe webinare în care, cu ce am putut să ajut, am ajutat (alți colegi care au dorit să se înscrie și care s-au înscris în aceasta platformă, pentru care le-am explicat pașii pe care trebuie să îi urmeze, pentru a o folosi foarte bine).

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook