Peste 5 milioane de americani nu s-au mai întors pentru a doua doză a vaccinului. Unii se tem de efectele adverse, alții se consideră deja protejați

Peste 5 milioane de americani nu s-au mai întors pentru a doua doză a vaccinului. Unii se tem de efectele adverse, alții se consideră deja protejați

Tendința pare să fie în creștere. Conform celor mai recente date, numărul pacienților americani care au ratat a doua doză a vaccinului anti-Covid se ridică la aproape 8%, mai mult decât dublul ratei observate în rândul persoanelor care au fost inoculate în primele săptămâni ale campaniei de vaccinare, potrivit The New York Times.

Milioane de americani nu respectă programările iar autoritățile locale de sănătate încearcă să se asigure că cetățenii primesc ambele doze.

„Sunt foarte îngrijorat, pentru că este nevoie de ambele doze”, a declarat dr. Paul Offit, profesor la Universitatea din Pennsylvania și membru al comitetului consultativ al Agenției pentru Medicamente din SUA.

De ce evită a doua doză?

Unii au spus că se tem de efectele secundare, care pot include simptome asemănătoare gripei, în timp ce alții au spus că se simt suficient de protejați cu o singură doză. Dar a apărut și un obstacol surprinzător: anumiți furnizori de vaccinuri au anulat programările pentru a doua doză, deoarece au epuizat oferta sau nu aveau marca potrivită în stoc, raportează Times.

Walgreens, unul dintre cei mai mari furnizori de vaccinuri din Statele Unite, a trimis convocări unor persoane care au primit o primă doza a vaccinului Pfizer sau Moderna pentru a primi a doua doză la farmacii care aveau doar celălalt vaccin la îndemână, spune publicația. Mai mulți clienți Walgreens au spus că au încercat să obțină a doua doză corectă, dar alții probabil au renunțat, a adăugat ziarul.

Oficialii din domeniul sănătații publice au fost de la început conștienți că ar fi greu să îi facă pe toți să se întoarcă pentru a doua doză.

În Arkansas și Illinois, autoritățile au îndrumat echipele de medici să sune, să trimită SMS-uri sau scrisori oamenilor, pentru a le reaminti să revină pentru a doua doză. În Pennsylvania, oficialii încearcă să se asigure că studenții pot obține a doua doză după ce părăsesc campusul pentru vară. Carolina de Sud a alocat câteva mii de doze special pentru persoanele care sunt în așteptare pentru a doua doză.

Sursa: US News

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook