Paris: O doamnă crede că a găsit soluția potrivită pentru distanțarea socială

Paris: O doamnă crede că a găsit soluția potrivită pentru distanțarea socială

Odată cu măsurile de distanțare socială impuse de autorități pe întreg mapamondul, apar și idei mai mult sau mai puțin ingenioase pe care oamenii le adoptă.

Exemplu: această doamnă care a fost surprinsă pe străzile din Paris purtând o riglă de un metru prinsă la ceafă. Ea a fost filmată de un jurnalist francez, apoi imaginile au ajuns pe rețelele sociale.

Există o mică problemă, însă. Regulile în vigoare spun că distanța între persoane trebuie să fie de un metru atât în stânga cât și în dreapta, dar și în față și în spate. Ar trebui să îmbunătățească acest concept și să-l breveteze, de ce nu.

Lăsând gluma la o parte, trebuie menționat că n-a reușit să fie nici măcar originală, această metodă era folosită în China, în timpul dinastiei Song și era destinată să împiedice oficialii să conspire prin a-și șopti unul celuilalt.

Pălării asemănătoare poartă și copiii chinezi care s-au reîntors la școală. Citește mai multe aici.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook